introducere

   Studiul de geografie sociala a unui teritoriu implica analiza cantitativa si calitativa a componentelor mediilor geografice, a interdependentei elementelor sale, dar mai ales, a modului  cum acestea influenteaza activitatea umana si conditionarea reciproca a antropicului cu cadrul natural.

          Alegerea spre studiu a zonei orasului Braila a necesitat  o buna cunoastere a zonei, a componentelor de baza a acestui mediu geografic, bine individualizat în cadrul Câmpiei Române, nord-estul acesteia, respectiv Câmpia  Brailei sau a Baraganului nordic, pe care s-a grefat o puternica activitate umana care poate duce la degradarea sa, daca nu se iau masuri de protectie în timp.

          În elaborarea acestui studiu de geografie sociala am parcurs cele trei etape de întocmire ale unei lucrari: documentare, cercetare, redactare.

          Lucrarea este structurata în functie de particularitatile mediului geografic, particularitati existente în zona, dar si în functie de activitatea umana, de impactul om-natura, care a generat aspecte inedite ale vietii umane din aceasta zona.

          Lucrarea debuteaza cu o analiza succinta a cadrului natural, insistând mai ales pe acelea care si-au pus mai mult amprenta pe activitatea umana din  zona municipiului Braila.

          În etapa de documentare a fost consultata o vasta bibliografie privind cadrul natural care coroborata cu datele existente în anuarele de statistica au promis o buna analiza a fenomenelor sociale.

          Redactarea lor a permis, mai ales prin folosirea de texte si chestionare o mai buna cunoastere a acestor fenomene sociale.

          Marele nostru geograf, George Vâlsan spunea: „Geografia tarii trebuie sa înceapa cu geografia locului natal, ale carui elemente proaspete, pline de imagini si de simtire exista în sufletul fiecarui copil. Prin cunoasterea tinutului natal formezi <<alfabetul geografic>>…”  -  este motivul pentru care am ales sa studiez arealul municipiului Braila, acesta fiind locul meu natal.

          Dorinta de a realiza un studiu de geografie sociala îsi are originea chiar în domeniul de studiu al acestei ramuri geografice care se individualizeaza ca stiinta a ansamblului de fenomene si procese ce caracterizeaza aparitia, dezvoltarea  si diversificarea comunitatilor umane ca parte integranta a mediului geografic.

          În mod simplist, geografia sociala  este orientata spre cercetarea relatiilor dintre om si natura, ceea ce mi-a permis, prin realizarea acestei lucrari, sa cunosc atât natura locului, latura umana, cât si interdependenta dintre ele, acestea având un accentuat caracter de specificitate  pentru orasul Braila.

          În încheiere, dar nu în ultimul rând, vreau sa multumesc domnului lector doctor Nicolae Ion si Directiei de Statistica Braila, fara ajutorul carora acest 222g623c studiu de geografie nu ar fi avut meritul unei lucrari stiintifice.

ISTORICUL CERCETĂRII ORAsULUI BRĂILA

          Prima încercare de a înfatisa trecutul Brailei a facut-o profesorul Grigore Tocilescu într-o conferinta tinuta în localitate la finele secolului  trecut; textul acestei conferinte nu s-a tiparit; el a servit însa la redactarea capitolului „Istoricul orasului” din articolul consacrat acestui oras si port dunarean din „Marele Dictionar Geografic al României”, aparut în 1892.

          Cele mai vechi cercetari facute asupra orasului Braila au fost realizate de istorici, astfel încât cele mai numeroase lucrari referitoare la acest oras au caracter istoric. Ulterior,  mai ales dupa anul 1900 au fost realizate lucrari cu caracter militar, cultural, dar si numeroase lucrari geografice.

          Cele mai numeroase lucrari referitoare la orasul Braila au fost tiparite dupa anul 1900, între acestea mai importante sunt: descrierea presei aparute în Braila în timpul ocupatiei, precum si istoricul întregii prese brailene – de la primul periodic, din 1839, pâna la cele 26 de periodice din 1926 – se afla în meritoria lucrare a lui a lui S. Semilian, tiparita în 1927. În preajma celui de-al doilea razboi mondial a aparut studiul lui N. Petrovici, „Braila sub ocupatiune 23 decembrie 1916 – 10 noiembrie 1918”.

          În anul 1929 a aparut revista „analele Brailei”, întemeiata de Gh. T. Marinescu, aceasta revista a publicat cele mai multe din studiile consacrate istoriei orasului si judetului Braila, pe lânga acestea au fost publicate si studii geografice. „Analele Brailei” a creat o adevarata miscare culturala, stiintifica, literara si artistica, precum si una turistica privind Braila.

          Numeroase cercetari si lucrari cu caracter istoric au fost prezentate de Nicolae Iorga, între care deosebite sunt: „Cei dintâi ani în zona Braila româneasca 1832 – 1866. Istorie si documente (pentru o suta de ani de la întemeierea orasului”, Bucuresti, 1929; „Unde e istoria Brailei”, articol  publicat în „Analele Brailei” în anul 1929; „Caracteristici ale brailenilor” în „Analele Brailei” – 1931.

          Despre trecutul istoric al orasului si judetului Braila au mai scris Gh. T. Marinescu, Nae A. Vasilescu (Schite – documente si însemnari din orasul si judetul Braila), o contributie însemnata privind lucrarile alcatuite de braileni au avut-o N. C. Istrate si I. C. Bacila. Numeroase informatii despre Braila se pot obtine din succesivele sinteze asupra istoriei noastre, acelea ale lui A. D. Xenopol, N. Iorga, Constantin C. Giurescu.

          O importanta deosebita o are lui Constantin C. Girescu: „Istoricul orasului Braila”, aparuta în anul 1968 si care reprezinta o sinteza a istoriei orasului Braila, înfatisând în acelasi timp dezvoltarea sub diferite raporturi a acestui însemnat centru din cele mai vechi timpuri si pâna astazi.

          Referindu-ne la cercetarile, studiile si lucrarile geografice realizate în orasul Braila, citez în primul rând pretioasa statistica din 1828, întocmita îndata dupa eliberarea de sub turci, statistica aratând numarul si numele locuitorilor din oras, pe mahalale, si din satele judetului; ea a fost publicata de profesorul Mihai Popescu. Tot el a tiparit si unul din planurile cetatii Braila, planuri alcatuite de austrieci si pastrate în Arhivele din Viena; acestea au fost publicate sub denumirea „Cartografia din 1828 a orasului si judetului Braila”, în „Analele Brailei” (1932).

          Gh. T. Marinescu publica în anul 1929 un „Album” care înfatisa Braila veche, album ce cuprinde stampe, planuri, harti.

          În anul 1930, Ion Vârtosu publica în „Analele Brailei” trei pretioase cartografii ale locuitorilor Brailei din anul 1837.

          Problema asezarilor omenesti din raiaua Brailei la 1790 si 1828 a fost analizata de profesorul Gh. Mihaiescu, acestea au fost analizate în comparatie cu cele de pe harta austriaca care dateaza din 1790.

          Profesorul brailean Radu Perianu s-a ocupat de raiaua brailei în „Anuarul de antropogeografie si geografie”, II (1911 – 1911), publicând su un plan al orasului care dateaza din 1830.

          Lucrari cu caracter descriptiv au fost realizate de I. G. Apostoleanu, în anul 1884 „Baile Lacu Sarat”, iar în anul 1889 „Descrierea statiunii balneare de la Lacu Sarat, Braila”.

          În anul 1894 apare “Dictionarul geografic al judetului Braila”, realizat de I. Delescu si O. Demetrescu.

          Cele mai importante cercetari în analul analizat le-au facut, însa marii geografi Vintila Mihailescu, care descrie cadrul natural în care se afla situat orasul Braila, în volumele: „România – geografie fizica” (1926) si „Dealurile si câmpiile româniei” (1966). Acestor lucrari li se adauga cea a lui G. Murgoci, Câmpia Româna si Balta Dunarii în „Opere alese” (1952), lucrarea lui George Vâlsan – „Câmpia Româna” (1915), Traian Naum si colaboratorii realizeaza un studiu privind raionarea morfologica a partii de nord-est a Câmpiei Române în „Probleme de geografie” (1954); A. Banu publica în anul 1964 lucrarea „Baraganul”.

          Referitor la viata economica a orasului Braila, pâna în anul 1940, M. Trufasu, publica în „Analele Brailei” – „Consideratiuni asupra industriei Brailei”.

          Petre Gâstescu  publica în anul 1973 lucrarea „Judetul Braila”, realizând o analiza complexa a judetului.

          În arealul analizat au fost facute si cercetari cu privire la turism, astfel, în anul 1965, Costin stefanescu publica „Braila. Mic îndreptar turistic.”, L. Cucuta realizeaza un studiu pentru dezvoltarea de perspectiva a turismului în judetul Braila, este o lucrare manuscris din anul 1974.

          Cercetarile din domeniul geografiei umane au dus la aparitia unor importante lucrari de geografie, între acestea „Demografia oraselor României”, publicata în anul 1977 de I. Measenicov, I. Hristache si Al. Trebici, mai recent a aparut „Gruparea urbana Galati – Braila” – Dimitrie Oancea.

          Se constata ca în arealul analizat au fost efectuate cercetari de catre oameni de stiinta din cele mai vaste domenii: istorie, geografie, cultura, biologie, cele mai numeroase fiind însa cele din domeniul istoriei si geografiei. Cercetarile geografice s-au amplificat dupa anul 1900, în concordanta cu dezvoltarea geografiei în România.

          Aspecte legate de problematica efectelor sociale si impactul lor asupra populatiei unei regiuni au fost mai putin studiate în geografia sociala româneasca. Din acest motiv analizele realizate s-au bazat doar pe un material statistic bogat si mai putin pe o serie de lucrari existente în domeniu. S-au folosit mai des o serie de chestionare care au avut drept scop evidentierea modului cum locuitorii percep propriul oras, si mai des evidentierea anumitor efecte în planul societatii brailene.

          Acestea fiind spuse, istoricul cercetarii porneste de la definirea geografiei sociale ca ramura recenta a geografiei umane.

          Studiile de geografie sociala cele mai prolifice si de o reala valoare au fost realizate de cercetatori apartinând scolilor de geografie sociala americana, britanica, franceza si germana.

          Premisele definirii geografiei ca stiinta cu valente sociale se prefigureaza la sfârsitul secolului trecut, odata cu opera lui Ratzel, care sub influenta lui Haeckel si a evolutionismului, a orientat cercetarea asupra potentialurilor dintre om si mediu.

          Chiar daca pune accentul numai pe influentele pe care mediul le exercita asupra omului si asupra societatii, contributia autorului mentionat nu poate fi negata, dimpotriva, trebuie subliniat faptul ca prin orientarile sale Ratzel este socotit unul dintre întemeietorii  geografiei umane, din care, ulterior s-a desprins si geografia sociala.

          Denumirea de geografie sociala a fost lansata la sfârsitul secolului al XIX-lea de geograful francez contemporan cu Ratzel, Eliseé Reclus.

          În România, notiunea de geografie sociala a fost utilizata pentru prima oara de V. A. Urechea în anul 1902, în lucrarea „Un proiect de geografie sociala a României”. Ulterior, Vintila Mihailescu, în anul 1968, considera în mod inspirat geografia sociala ca ramura a geografiei umane, alaturi de geografia economica si cea politica.

          Este de la sine înteles ca modurile de abordare a acestui domeniu sunt dintre cele mai variate datorita multitudinii si diversificarii fenomenelor sociale, pe de o parte, iar pe de alta parte datorita dinamismului propriu societatii românesti care a determinat „straturi succesive de studii corespunzatoare diferitelor faze de progres din cercetare si între care efortul de sinteza logica, necesara unificarii profunde a câmpului de cunostinte, nu a fost facut” (Clavel, 1973).

          Aspectele surprinse în formularile mai sus mentionate pune în evidenta, în mod ilustrativ, o realitate fara echivoc, si anume: conturarea înca neclara a domeniului de studiu al geografiei sociale.

          Opinia lui Pacione, una dintre cele mai actuale si mai avizate, este edificatoare din acest sens. Lipsa unei viziuni coerente asupra fenomenologiei sociale de esenta geografica genereaza, la diferite nivele ale demersului stiintific, numeroase inadvertente urmate de suprasolicitarea sau dimpotriva minimalizarea conceptului în sine.

          Geografia sociala se individualizeaza ca stiinta ansamblului de fenomene si procese ce caracterizeaza aparitia, dezvoltarea si diversificarea comunitatilor umane; ea opereaza selectiv vizând doar aspectele ce deriva din matricea mediului geografic sau pe cele care sunt conditionate de acestea.

          O prima categorie de aspecte studiate prin intermediul unor subramuri sunt cele referitoare la habitat, educatie, cultura, credinta religioasa.

          Geografia sociala îsi asuma un vast domeniu de investigate analizat de numeroasele sale subramuri.

Capitolul I

CONDIŢIILE GENERALE DE DEZVOLTARE A COMUNITĂŢII UMANE ÎN ORAsUL BRĂILA

1.1.Elemente de favorabilitate ale cadrului natural

1.1.1.  POZIŢIA GEOGRAFICĂ sI LIMITELE

În cadrul tarii, municipiul Braila este situat în partea de est-sud-est a

României, aproximativ la intersectia paralelei de  45º25’ cu meridianul de 27º54’ longitudine estica. Municipiul Braila este situat în nord-estul Câmpiei Române, în Câmpia Brailei sau Baraganul Nordic, pe stânga Dunarii – în subsectorul baltilor, la 20 m altitudine.

          În cadrul judetului Braila, orasul ocupa nord-estul judetului, fiind situat într-o zona complexa de contact între unitati fizico-geografice variate: Lunca Dunarii, Câmpia Brailei si Câmpia Siretului Inferior. Aceasta localizare geografica la contactul dintre lunca si câmpie , favorizata de conditiile naturale oferite de lunca si câmpie, se resimt pregnant în aspectul exterior, structura functionala si textura orasului. Din suprafata totala  a judetului Braila (4724 km²), orasul Braila are o suprafata de numai 3329 ha.

          În ceea ce priveste pozitia geografica a orasului Braila, Vintila Mihailescu considera Braila ca facând parte din categoria oraselor “cap de drum (obstacole de cale – în bibliografia franceza)”, în aceasta categorie erau incluse porturile dunarene sau maritime.

          În cadrul retelei urbane, orasul Braila face parte din categoria municipiilor, orase importante cu o populatie numeroasa, care au un rol însemnat în viata economica, politica, sociala si cultural stiintifica a tarii. A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. Astfel, dupa numarul de locuitori, orasul Braila face parte din categoria oraselor mari, cu o populatie de 232.409 locuitori, detinând în acelasi timp cea mai mare pondere a populatiei urbane din judetul Braila. Orasele mari reprezinta 9,2% din totalitatea oraselor si 40,8% din populatia urbana. Aceste orase mari sunt raspândite în toate zonele geografice; unele sunt vechi capitale de provincii, iar altele au beneficiat de pozitia geografica favorabila – cum este cazul orasului Braila.

          Deoarece suprafata orasului este redusa (31 km²) si numarul populatiei este mare, Braila se înscrie în reteaua urbana din România în cadrul oraselor cu mare densitate a populatiei, peste 700 locuitori/km².

          În functie de productia economica a orasului, de numarul locuitorilor si de structura populatiei active, orasul Braila face parte din reteaua de orase cu potential economic de importanta nationala aflate în  curs de consolidare si  diversificare.

          Dupa gradul si zonele de influenta, orasul Braila face parte din categoria oraselor “centre nodale” sau “poli de crestere”, având o sfera de influenta ce variaza între 60 si 100 de km, peste 100.000  locuitori, acestea se mai numesc si centre de convergenta economica ridicata. Ele domina un anumit hinterland, cu raporturi pe linie economica, sanitara, culturala sau comerciala, au tendinta de dezvoltare complexa si de hipertrofiere. Aceste orase asigura peste 30% din productia globala industriala, cu ponderi ale industriei superioare mediei pe tara si cu o pondere mai mica a functiei tertiare (Braila, Galati, etc., care sunt hipertrofiate industrial). (Nicolae Iliuca, 1999)

          Pe plan industrial, municipiul Braila a cunoscut o dezvoltare intensa pâna în anul 1989. Datorita aparitiei în orasul Braila si dezvoltarii accentuate a unor ramuri  industriale, de importanta nationala, acesta a devenit un oras complex, polarizator de primul rang, având un nivel de dezvoltare ridicat.

          Municipiul Braila detinea pâna în anul 1989 primul loc pe tara la productia de excavatoare, detinea locul doi în ceea ce priveste productia de placi aglomerate, din lume locul trei la productia de celuloza. Industria detinea circa 68 % în comparatie cu celelalte activitati (agricultura, constructii, transport, etc.).

          Prin urmare principala functie a orasului Braila a devenit cea industrial agrara, facând din acesta un important centru polarizator si unul dintre cele mai dezvoltate orase ale tarii  (mai ales din punct de vedere industrial).

          Dupa anul 1990, functia orasului a ramas aceeasi, însa, datorita puternicelor restructurari industriale, importanta economica a orasului în cadrul tarii a scazut foarte mult.

          În privinta limitelor, orasul Braila se extinde pâna la localitatile: Cazasu în sud, Roman în sud-vest, Gemenele în vest, Scortaru în nord-vest, Silistea si Baldovinesti la nord, iar în est pâna la malul Dunarii; ele reprezinta în general zona periurbana.

1.1.2.RELIEFUL

Municipiul Braila este situat în partea de nord-est a Câmpiei Române,

pe Dunarea inferioara, într-o zona de contact dintre unitati fizico-geografice variate: Lunca Dunarii, Câmpia Brailei si Câmpia Siretului Inferior.

          C.C. Giurescu (1968) spunea despre asezarea Brailei ca este pe stânga Dunarii, „nici mai spre sud, nici mai spre nord de locul sau actual pentru ca aici Câmpia Baraganului înainteaza ca un pinten pâna la malul apei, dominând-o, în timp ce în restul regiunii, numita câmpie, coboara la nivelul Dunarii, transformându-se în lumea inundabila a acesteia, improprie deci unei asezari permanente.”

          Relieful judetului, cât si al municipiului se caracterizeaza prin monotonie si uniformitate, singurele accidente de teren fiind apele curgatoare, crovurile si depresiunile lacustre.

          Câmpia Brailei, denumita si Baraganul nordic reprezinta un interfluviu cu altitudini ce variaza în general între 20 – 30 metri. Ea este situata între Lunca Dunarii, a Calmatuiului, a Siretului si a Buzaului pâna în zona bratelor parasite ale Buzaului dintre Faurei si Ulmu; face parte din terasa inferioara a Dunarii de vârsta holocena. În vest se prezinta ca un câmp îngust pe dreapta Buzaului, cu altitudine ce urca pâna la 40 – 50 de metri (datorita depozitelor eoliene relief de dune), pe când în est se prezinta ca o zona neteda sub forma unei prispe prelungi, terminata abrupt spre Dunare si Siret, dominând Dunarea cu 8 – 12 metri. Podul terasei, între Dunare si Valea Iencii are o latime de 10 – 15 metri, cu o înclinare usoara de la vest spre est. Portiunea de la vest de Valea Iencii se prezinta mai înalta si datorita prezentei crovurilor, suprafata ei pare ondulata. În cadrul Câmpiei Brailei se disting mai multe unitati: Câmpul Mircea Voda, Câmpul Ianca sau Movila Miresii, Câmpul Viziru, Câmpul Roman – Gemenele.

          Municipiul Braila, orasul propriu-zis se afla situat în partea de nord a Câmpului Viziru. Acesta are altitudinea medie de 20 de metri, iar în nord, spre Baldovinesti si în cartierul Pisc din Braila, altitudinea ajunge la 33 de metri datorita acumularilor eoliene, iar spre Dunare se termina printr-o panta abrupta, dominând Valea Dunarii cu circa 10 metri.

          La Braila, fruntea terasei, spre Lunca Siretului Inferior, a fost terasata, în cea mai mare parte, în vederea înlaturarii surparii, iar spre Dunare, fruntea terasei este fragmentata în noua vai, numite vaduri, prin care s-a circulat din vechi timpuri din  oras catre port; adâncimea lor creste de la sud la nord; diferenta de adâncime se explica prin prezenta nisipurilor eoliene din partea de nord care au favorizat o eroziune mai accentuata; înainte de a fi terasata, fruntea terasei se surpa, iar materialul rezultat se deplasa cu 7 – 8 metri fata de baza terasei.

          În rada portului apareau izvoare la nivelul strazii, atunci când nivelul freatic era mai ridicat, izvoare ce au fost drenate subteran în urma amenajarilor efectuate.

          Municipiul Braila ocupa si o parte din Câmpul Roman – Gemenele, partea de est a acestuia. Este un interfluviu acoperit cu  nisipuri fluviatile, transportate de vânt. Acestea sunt fixate cu vita de vie si salcâmi; totusi actiunea eoliana se manifesta, într-o masura mai mica. Altitudinea medie este de 25 metri.

          În nord, Braila se afla la contactul cu lunca Siretului Inferior, o câmpie înca în formare, joasa cu soluri aluviale, cu multe albii parasite. Latimea sa ajunge la 25 – 30 de kilometri ca urmare a fenomenului de subsidenta din cursul Siretului Inferior. Aceasta lasare este pusa în evidenta de convergenta râurilor, de marea aluvionare a albiilor, de gradul înalt de meandrare, de abaterea Siretului spre nord si de numeroasele cursuri  parasite în sud. Altitudinea variaza între 5 – 6 metri si 13 – 15  metri.

          În est, orasul se învecineaza cu Balta Brailei, denumita Insula Mare a Brailei; ea reprezinta suprafata cuprinsa între cele doua brate ale Dunarii (Dunarea Veche sau Bratul Macin si Dunarea Noua). S-a format într-un regim deltaic de eroziune si acumulare fluviatila. Se întinde pe o lungime de 60 de kilometri pe directia nord-sud (Vadul Oii – Braila) si pe 20 de kilometri latime. Are altitudini de 2 – 12 metri – grindurile sudice si de 6 metri în nord. Cea mai mare altitudine (45 de metri) o întâlnim în popina Blasova, rest din Muntii Dobrogei scufundati si erodati în decursul timpului, iar cele mai mici altitudini absolute sunt reprezentate de fundurile lacurilor Zaton si Dunarea Veche (1,2  metri).

          În ceea ce priveste numele de Baragan, folosit pentru Câmpia Brailei (Baraganul de nord) si pentru Câmpia Calmatuiului (Baraganul de mijloc), el este întâlnit  pentru prima data în anul 1597.

          C. Banu (1964) considera ca acest cuvânt este o forma derivata din cuvântul „buragan” care însemna „furtuna de zapada”, „vârtej de zapada”, fenomen ce caracterizeaza aceasta regiune. În limba româna acest cuvânt a intrat în timpul dominatiei pecinegilor, populatie migratoare din neamul turcilor, care au ocupat în secolele  X – XI o parte din Ţara Româneasca. Baragan înseamna regiune cu populatie rara, loc neted, cu ape subterane rare, cu vânturi puternice si caldura mare.

Resursele subsolului. Resursele subsolului sunt modeste în aria judetului Braila.

Resursele minerale cu valoare economica din arealul studiat se rezuma la acumularile de petrol de la Plopu, de petrol si gaze de la Oprisenesti si de la Liscoteanca.

          Depozitele loessoide formeaza materia prima folosita în ceramica inferioara, iar în albia apelor curgatoare si în anumite lacuri se gasesc nisipuri fine.

          Namolurile din apele sarate de la Lacu Sarat dispun de calitati terapeutice deosebite.

1.1.3.CLIMA

          În cele mai multe dintre procesele care duc la modelarea reliefului, a problemelor legate de combaterea eroziunii si ameliorarea terenurilor degradate, a utilizarii teritoriului, a desfasurarii diferitelor activitati antropice, se constata prezenta influentelor climatice.

          Municipiul Braila, aflat în Câmpia Brailei, se suprapune pe partea de nord-est a Câmpiei Române, caracterizându-se printr-o clima temperat continentala cu un pronuntat caracter de excesivitate. Contrastele climatice sunt evidentiate de amplitudinea termica mare, numarul mare de zile tropicale si geroase, lungile perioade de seceta, dar si cele mai violente ploi torentiale, toate determinate de pozitia regiunii la locul de interferenta a maselor de aer cu caracteristici diferite.

          Printre acestea, un rol deosebit îl au masele de aer continental, arctic si polar, si cel maritim, de origine oceanica si mediteraneana.

a)     Radiatia solara are valori ridicate, de 125 kcal/cmp/an, legata de durata de stralucire a soarelui care în Câmpia Româna de Est înregistreaza un numar de 2200 h/an (doar 75 de zile dintr-un an fara soare).

b)    Temperatura aerului se caracterizeaza prin medii anuale cuprinse între 10,3 ºC si 10,5  ºC în câmpie, însa la Braila valorile sunt mai ridicate ca urmare a influentei Dunarii, dar mai ales degajarii de energie calorica datorata activitatilor economice si gospodaresti din oras, respectiv 11,1 ºC.

În cursul anului, temperaturile medii lunare înregistreaza o crestere

continua din februarie pâna în iulie, apoi o descrestere din august pâna în ianuarie, evidentiind contrastele termice dintre iarna si vara.

          Se remarca, de asemenea, ca procesele de încalzire si respectiv de racire ale aerului sunt cele mai puternice în luna aprilie si respectiv în octombrie, luni în care acestea au valori aproximativ egale (circa 6 ºC).

          Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) are valori de –2,1  ^oC la Braila si mai mici în restul judetului, aceasta datorita caracterului moderator pe care îl are Dunarea în regiunea Brailei.

          Temperatura medie a lunii celei mai calde, iulie are valori de circa 23,1 ^o_­C la Braila.

          Temeratura maxima absoluta de +44,5 ^o_­C, care este recordul termic din tara, a fost înregistrata la statia meteorologica Ion Sion, la 10  august 1951, datorita unor invazii de aer tropical, venite din Câmpia Padului.

          Maxima termica înregistrata la statia meteorologica Braila este de +40,5 ^o_­C, temperatura înregistrata la data de 22 iulie 1943.

          Temperaturile minime absolute au valori cuprinse între –25 ^o_­C si -29 ^oC.

          Amplitudinea termica este de 24-25 ^o_­C în cazul temperaturilor medii si  de 70 – 74 ^o_­C în cazul celor extreme absolute, evidentiind specificul climatului  temperat-continental excesiv cu consecinte asupra dinamicii proceselor fizico-geografice, a dezvoltarii vegetatiei si culturilor agricole.

          Se remarca prezenta unui mare numar de zile de vara si zile tropicale în arealul analizat care se datoreaza unui numar mare de zile tropicale în arealul analizat care se datoreaza invaziei de aer cald tropical si continental. Astfel, zilele cu temperaturi de 25 ^o_­C  (zile de vara) sunt de circa 110, iar cele tropicale, cu temperaturi de 30 ^o_­C si peste, totalizeaza circa 42 zile la Braila. În anotimpul rece, în circa 110 zile se produce înghetul, acesta se produce în 80 de zile numai noaptea, ziua depasind 0 ^o_­C.

c). Regimul precipitatiilor

          Regimul precipitatiilor are o foarte mare variabilitate în timp si spatiu,  reflectând tipul de climat continental. Astfel, precipitatiile medii anuale au valori reduse sub 500 mm pe întreg cuprinsul Baraganului, iar la Braila valorile sunt de 454 mm. În semestrul cald (aprilie – septembrie) cade 59 – 62 % din cantitatea de precipitatii, uneori însa în ultima parte a verii apar intervale îndelungate de seceta  (80 – 100 de zile).

          În semestrul rece, o parte din precipitatii cad sub forma de zapada, ningând în medie 15 – 16 zile si totalizând 20 – 23 % in  cantitatea de precipitatii. În medie, stratul de zapada, discontinuu, persista în Câmpia Brailei timp de 40 de zile, cu o grosime medie de 10 metri, sau acesta este chiar absent.

          Sumar, cele mai mari valori ale precipitatiilor se înregistreaza în lunile mai – iunie, iar cele mai mici în lunile august septembrie.

          Caracterul deficitar al precipitatiilor din Câmpia Brailei propriu regiunilor continentale se reflecta si în regimul evapotranspiratiei, astfel valorile anuale ale evapotranspiratiei potentiale depasesc cu circa 200 – 250 mm valorile precipitatiilor atmosferice.

          Înscriindu-se în analul zonelor semiaride, secetele din zona Brailei sunt fenomene frecvente, cu cicluri pe ani secetosi, încât se impun o serie de masuri hidroameliorative. Alteori, ploile se suprapun cu momentul topirii zapezilor provocând eroziunea în suprafata a solului, inundatii pagubitoare ce afecteaza asezarile omenesti, caile de comunicatie, terenurile agricole.

d). Vântul