Corpul uman organe interne – Privire generală asupra abdomenului
Abdomenul este partea trunchiului care se găseşte situată între torace (în partea superioară) şi pelvis (în partea inferioară). Conţinutul cavităţii abdominale este protejat de un cadru osos şi de peretele abdominal.
Organele interne situate în porţiunea superioară a
cavităţii abdominale – ficatul, vezica biliară, stomacul şi splina –
sunt poziţionate chiar sub cupola diafragmului şi sunt protejate de
coastele inferioare.
Vertebrele şi muşchii asociaţi lor formează peretele posterior al cavităţii abdominale, în timp ce oasele pelvisului reprezintă susţinerea inferioară a cavităţii abdominale.
Abdomenul este relativ slab protejat de structuri osoase. Aceasta permite în schimb o mobilitate a trunchiului deosebită precum şi distensia abdomenului atunci când aceasta este necesară, cum ar fi pe perioada de sarcină sau după o masă copioasă.
Conţinutul cavităţii abdominale include:
■ Mare parte din tractul intestinal
■ Ficatul
■ Pancreasul
■ Splina
■ Rinichii.
Pe lângă aceste organe cavitatea abdominală mai conţine vase de sânge, vase limfatice şi nervi, care merg la organe, precum şi o cantitate variabilă de ţesut gras.
Imagine Abdomen corpul uman Poze
Cavitatea abdominală confine organele digestive, cum ar fi stomacul şi intestinul, cunoscute sub numele generic de viscere.
Cea mai amplă parte a peritoneu lui este omentul mare, care atârnă în jos, pornind de la marginea inferioară a stomacului şi acoperă colonul transvers şi ansele intestinului subţire, ca un şorţ. Omentul mare conţine o cantitate importantă de ţesut gras, care îi dă acestuia un aspect gălbui.
Omentul mare este o perdea de ţesut gras, ce atârnă în
faţa organelor abdominale. Rolul lui este de a proteja şi izola termic
structurile pe care le acoperă.
Abdomenul poate fi împărţit în nouă regiuni, care se pot delimita precis. Aceste regiuni sunt delimitate de două planuri orizontale (subcostal şi inter-spinos) şi două planuri verticale (pe linia de mijloc a fiecărei clavicule). Cele nouă regiuni sunt următoareele:
■ Hipocondrul drept
■ Epigastrul
■ Hipocondrul stâng
■ Flancul drept (zona lombară)
■ Zona ombilicală
■ Flancul stâng (zona lombară)
■ Regiunea inghinală dreaptă
■ Regiunea suprapubiană
■ Regiunea inghinală stângă
Cele patru zone astfel delimitate se numesc simplu: cadranul superior drept şi cadranul superior stâng şi cadranul inferior drept şi cadranul inferior stâng.
Cunoaşterea anatomiei peretelui abdominaleste importantă pentru chirurgii care fac operaţii pe abdomen.
Dacă este posibil, este de preferat ca medicul chirurg să facă incizia de-a lungul liniilor naturale de clivaj, numite liniile Langer, ale pielii, care se găsesc paralel cu dispunerea fibrelor de colagen din tegument, astfelîncât tăieturile seînchid mai uşorşi mai estetic.
Alti factori anatomici care vor fi luaţi în consideraţie sunt dispunerea fibrelor nervoase ce inervează peretele abdominal, direcţia în care merg fibrele musculare şi poziţia tecilor de ţesut conjunctiv [apo-nevroze), astfel încât chirurgul să minimalizeze leziunile ce se produc prin incizia chirurgicală la nivelul peretelui abdominal.
Chirurgii folosesc un număr de incizii pentru a obţine accesul în cavitatea abdominală. Inciziile trebuie să permită o expunere adecvată a zonei în timpul operaţiei.
Cititi, de asemenea
Abdomenul este partea trunchiului care se găseşte situată între torace (în partea superioară) şi pelvis (în partea inferioară). Conţinutul cavităţii abdominale este protejat de un cadru osos şi de peretele abdominal.
Vertebrele şi muşchii asociaţi lor formează peretele posterior al cavităţii abdominale, în timp ce oasele pelvisului reprezintă susţinerea inferioară a cavităţii abdominale.
Abdomenul este relativ slab protejat de structuri osoase. Aceasta permite în schimb o mobilitate a trunchiului deosebită precum şi distensia abdomenului atunci când aceasta este necesară, cum ar fi pe perioada de sarcină sau după o masă copioasă.
Corpul uman organele interne – CONŢINUTUL ABDOMINAL
■ Mare parte din tractul intestinal
■ Ficatul
■ Pancreasul
■ Splina
■ Rinichii.
Pe lângă aceste organe cavitatea abdominală mai conţine vase de sânge, vase limfatice şi nervi, care merg la organe, precum şi o cantitate variabilă de ţesut gras.
Imagine Abdomen corpul uman Poze
Cavitatea abdominală confine organele digestive, cum ar fi stomacul şi intestinul, cunoscute sub numele generic de viscere.
Omentul
Cea mai mare parte a conţinutului cavităţii abdominale este învelită
într-o foiţă fină, umezită, care este cunoscută sub numele de
peritoneu. Cutele pe care le face peritoneul ancorează viscerele
abdominale de pereţii cavităţii abdominale şi permit acestor organe să
alunece uşor unele peste altele.Cea mai amplă parte a peritoneu lui este omentul mare, care atârnă în jos, pornind de la marginea inferioară a stomacului şi acoperă colonul transvers şi ansele intestinului subţire, ca un şorţ. Omentul mare conţine o cantitate importantă de ţesut gras, care îi dă acestuia un aspect gălbui.
ROLUL DE PROTECŢIE
Omentul mare se mai numeşte şi „poliţistul abdomenului” datorită
faptului că se adună în jurul unui organ inflamat pentru a preveni
răspândirea infecţiei către alte organe. Tot el ajută şi la protejarea
organelor abdominale de traumatisme şi izolează termic abdomenul,
prevenind pierderea de căldură.
Planurile şi regiunile abdominale
Pentru a putea descrie poziţia organelor din interiorul
abdomenului, sau localizarea durerilor abdominale, medicii au considerat
utilă împărţirea abdomenului în regiuni delimitate de planuri
imaginare, verticale şi orizontale.Abdomenul poate fi împărţit în nouă regiuni, care se pot delimita precis. Aceste regiuni sunt delimitate de două planuri orizontale (subcostal şi inter-spinos) şi două planuri verticale (pe linia de mijloc a fiecărei clavicule). Cele nouă regiuni sunt următoareele:
■ Hipocondrul drept
■ Epigastrul
■ Hipocondrul stâng
■ Flancul drept (zona lombară)
■ Zona ombilicală
■ Flancul stâng (zona lombară)
■ Regiunea inghinală dreaptă
■ Regiunea suprapubiană
■ Regiunea inghinală stângă
PATRU CADRANE
Pentru uzul clinic general de obicei este suficient să se împartă
abdomenul numai în patru sectoare, delimitate de un plan orizontal
(transombilical) şi unul vertical (median).Cele patru zone astfel delimitate se numesc simplu: cadranul superior drept şi cadranul superior stâng şi cadranul inferior drept şi cadranul inferior stâng.
IMPORTANŢA CLINICĂ
Este important de ştiut ce parte a conţinutului abdominal este
situată în fiecare regiune. Dacă apare o anomalie sau dacă pacientul
acuză o durere abdominală, aceste cadrane pot fi folosite pentru a
indica locul afectării, pentru a avea un criteriu de referinţă în
viitor.
INCIZIILE CHIRURGICALE
Dacă este posibil, este de preferat ca medicul chirurg să facă incizia de-a lungul liniilor naturale de clivaj, numite liniile Langer, ale pielii, care se găsesc paralel cu dispunerea fibrelor de colagen din tegument, astfelîncât tăieturile seînchid mai uşorşi mai estetic.
Alti factori anatomici care vor fi luaţi în consideraţie sunt dispunerea fibrelor nervoase ce inervează peretele abdominal, direcţia în care merg fibrele musculare şi poziţia tecilor de ţesut conjunctiv [apo-nevroze), astfel încât chirurgul să minimalizeze leziunile ce se produc prin incizia chirurgicală la nivelul peretelui abdominal.
TIPURI DE INCIZIE
Aceşti factori diverşi, alături de cerinţele particulare ale fiecărui
caz clinic în parte, duc la o varietate de incizii posibile, inclusiv
cea mediană (pe linia de mijloc), paramediană şi transversa
(abdominală).
Chirurgii folosesc un număr de incizii pentru a obţine accesul în cavitatea abdominală. Inciziile trebuie să permită o expunere adecvată a zonei în timpul operaţiei.
No hay comentarios:
Publicar un comentario