instrumente de tortura alui dracula

Cele mai socante metode de tortura din epoca medievala

20 Ianuarie 2010 de Astaroth Priestess Vrei sa scrii si tu pe site? Click aici. Vrei sa-ti promovezi concertul sau trupa? Cick aici

Epoca medievala a fost probabil una dintre cele mai violente perioade ale istoriei omenirii, asta daca tinem cont de metodele de tortura pline de bestialitate.

Cruciade, extinderea teritoriului Imperiului Roman, biserica - singura institutie cu caracter educational (in sensul ca pastra vie arta scrisului si o transmitea doritorilor)...si metodele de tortura, unele care intr-o lume ce se vrea a fi democrata sunt privite ca fiind socante si lipsite de omenie, chiar daca la vremea aceea torturarea oamenilor in public era ca un spectacol la Circul Globus. O lista cu 10 dintre cele mai groaznice metoda de tortura poate fi citita mai jos, in speranta ca cititorilor nu le vor veni "idei practice".

Taurul Sicilian / Taurul de bronz

"Taurul Sicilian" a fost inventat in Grecia antica si consta intr-un taur facut din metal care avea o portita in partea laterala. Era folosit atat ca instrument de tortura cat si ca metoda de executie (desi ne indoim ca a scapat cineva cu viata). Condamnatii erau bagati inauntrul constructiei de metal, care era ulterior plasata deasupra unui foc. Metalul se incingea iar persoana dinauntru era efectiv prajita.


Gheara pisicii

"Gheara pisicii" era un instrument de tortura ce consta intr-un maner lung care avea la capat tepi de metal curbati astfel incat semanau cu ghearele unei pisici. Era folosita la jupuirea pielii si a carnii de pe os, din orice parte a corpului. Victima era dezbracata si legata de un stalp sau un suport pentru a nu scapa de tortura, dupa care incepea procesul de mutilare in sine. In general era smulsa intai pielea de la extremitati (toate 5 in cazul barbatilor), dupa care urmau pieptul, spatele, gatul si fata.


Scaunul spaniol

Cea mai cunoscuta varianta a acestui instrument de tortura este scaunul care este "captusit" cu tepi de metal, in numar de 500-1500. Victima era legata de maini iar carnea ii era strapunsa de tepi, ocazional fiind impinsa de cei care se ocupau de intregul proces.


"Sfarma capete"

Conceptul era destul de simplu: capul victimei era prins in aparat iar cel care se ocupa de procesul de tortura ii strangea capul infiletand un singur surub. Craniul condamnatului era strans din ce in ce mai mult pana cand dintii erau sfaramati de mandibula iar mai apoi victima suferea de o moarte lenta in dureri groaznice, asta nu inainte ca ochii sa ii iasa din orbite.


Para angoasei

Instrumentul in forma de para era compus din 2, 3 sau 4 "petale". Tortura incepea cu introducerea aparatului in orificiile victimelor - vaginul in cazul femeilor, anusul homosexualilor si gura in cazul mincinosilor si celor care rosteau blasfemii - dupa care petalale se distantau si se separau una de cealalta prin strangerea unui surub. Ramanea la latitudinea "calaului" daca vroia doar sa rupa carnea victimei sau sa extinda Para la maxim, mutilandu-si astfel victimele pentru totdeauna.


Leaganul lui Iuda

Vistima era plasata deasupra unei constructii de mici dimensiuni informa de piramida, iar varful era introdus in vaginul, respectiv anusul persoanei respective. Picioarele condamnatilor erau mai apoi legate impreuna, astfel incat atunci cand erau miscate amandoua durerea era insuportabila. Durata torturii se intindea de la o perioada de cateva ore la cateva zile.


Magarul spaniol

Spaniolii se parea ca aveau o placere sadica in a tortura oamenii iar urmatoarea metoda nu se lasa mai prejos de cele precedente. Victima era plasata in pozitie calare pe un suport in forma unei prisme triunghiulare orientate cu partea ascutita in sus iar de picioare erau atarnate mai apoi greutati pentru ca tortura sa fie completa.


Jupuirea

Victimile erau legate si intinse complet dezbracate pe o masa iar cei care se ocupau de tortura le jupuiau piele cu ajutorul unui cutit de dimensiuni reduse. Deseori, procesul incepea cu pielea de pe fata, continuand in partea de jos a corpului, desi majoritatea celor torturati mureau inainte sa le fie jupuita pielea de la brau.

nstrumente medievale de tortura

Jan 24, 2013 ~ 3 Comments ~ Scris de povestidecalatorie

Incepand din antichitate si pana in perioada moderna, tortura a starnit multe controverse de-alungul timpului si a facut multe victime, aceasta producand dureri severe in corpul acestora, unele pedepse fiind duse la extrem. Tortura avea ca scop pedepsirea, razbunarea sau impunerea unei forte condamnatilor, pentru ca acestea sa marturiseasca niste (ne)adevaruri.

Curioasa fiind dupa vizitarea unei expozitii similare in Praga, in cadrul Muzeului Instrumentelor Medievale de Tortura (peste 60 de exponate), am purces la o vizita a uneia similare din cadrul Muzeului Municipiului Bucuresti. Expozitia de instrumente de tortura medievale cuprindea mai bine de 50 de exponate din toata Europa, insotite de ilustratii sugestive.

Chiar daca expozitia nu mai este deschisa, fiind o expozitie temporara, obiectele apartinand unei colectii private, as dori sa va prezint totusi astfel de instrumente pe care le-am vazut cu ochii mei si care pur si simplu m-au ingrozit! Poate va starnesc curiozitatea de a le vedea si voi in alte muzee permanente de gen din lume.
Astfel, instrumentele care mi-au atras in mod deosebit atentia sunt:

Garota – folosita pentru pedepsele capitale in Portugalia si Spania. Condamnatul statea asezat cu mainile legate la spate si cu capul prins cu o curea de metal. Dupa ce era astfel imobilizat, calaul ii infingea in cap o dalta din otel, omorandu-l.

Scaunul vrajitoarelor – instrument de tortura pentru femeile ce erau acuzate de practicarea vrajitoriei. Scaunele puteau avea forme variate, insa erau neaparat prevazute cu tepi pentru mobilizarea victimei. Si ca si cand acest lucru nu era suficient, unele scaune erau prevazute cu o bucata de metal in partea sezutului, ce putea fi incinsa cu fierul rosu. Victima putea chiar muri in timpul practicarii acestei forme de tortura. Astfel a murit Maria Wukinetz din Austria, dupa ce a fost tintuita si torturata in scaun timp de 11 zile.

Ghetele alsaciene – impropriu denumite ghete, aceste calapoade imobilizau picioarele victimelor.

Ancora Umilintei – instrument de tortura in forma de cruce de metal destinat distrugerii coloanei vertebrale a victimelor. Cei care au introdus aceasta ancora a umilintei in Polonia au fost cavalerii teutoni. Datorita ranilor adanci provocate de acest instrument, victimele puteau muri de septicemie cauzata de infectarea ranilor.

Proba cantarului – acest instrument nu tortura, practic, victimele, ci le cantarea pentru a descoperi daca erau prea usoare, convingerea care circula in intreaga Europa medievala fiind aceea ca discipolii diavolului ar fi avut o greutate derizorie, comparativ cu constructia lor fizica. Victima era dezbracata si cantarita in pielea goala si comparata greutatea cu niste statistici si standarde prevazute intr-un tabel. La cea mai mica suspiciune, victima era dusa in sala de tortura. Eliberarea unui certificat ca persoana respectiva nu era banuita de practica demonica a dus la prezentarea unui numar mare de benevoli care solicitau o astfel de proba.

Zgarda cu clopotei – mai putin un instrument de tortura efectiva, zgarda cu clopotei era folosita pentru persoanele ce se faceau vinovate de invinuiri mici, iar prin purtarea acesteia se umpleau de rusine, datorita sunetului clopoteilor care anuntau ca victima era considerata infama. Totusi, daca era purtata indelung, putea provoca rani la gat ce duceau la infectie si moartea victimei.

Centura de castitate – centurile erau menite sa protejeze virtutea si castitatea sotiilor de cavalerii teutoni. Din nefericire, dupa o purtare indelungata a acestor centruri, femeile se infectau din cauza lipsei de igiena in zonele intime si a ranilor provocate de marginile metalice ale acesteia. Centura era prevazuta cu orificii corespunzatoare nevoilor naturale ale femeii…. Centurile protejau femeile si impotriva violurilor care puteau surveni in timpul companiilor militare. Unele femei le foloseau exclusiv in acest scop.

Infierarea – era facuta cu ajutorul unor bucati de fier ce se aplicau fierbinti pe corpul victimei.

Tragerea in teapa - pedeapsa tipica pentru Orientul Apropiat, a fost aplicata si de Vlad Tepes pe scara larga prin tragerea in teapa a turcilor in timpul luptelor duse pentru apararea pamanturilor. Aceasta practica este de provenienta asiro-babiloniana, fiind considerata destul de cruda si primitiva.. Tepele ascutite strapungeau corpul victimelor care mureau in chinuri dupa cateva zile.

Blumingul pentru cap – o bara incadra capul victimei, fiind actionata de un surub care avea menirea sa striveasca maxilarele, pometii si cutia craniana.

Fluierul – purtat de cei care deranjau cu cantatul lor urechile “fine”.

Banca pentru alungire – un instrument destul de des folosit in timpul interogatoriilor, ce se regasea in majoritatea salilor de tortura. Banca era un pat pe care se culca prizonierul dupa ce i se mobilizau mainile si picioarele. Persoana astfel culcata suporta dureri de nedescris prin ruperea muschilor. Si daca tot era astfel asezata, victimei i se puteau aplica pedepse suplimentare ca infierarea, smulgerea sanilor sau a altor parti ale corpului.

Spanzurarea de maini – nefericitei victime acuzata de vrajitorie ii erau legate mainile cu ajutorul unei sfori care o tragea lent in sus, in timp ce de picioare ii erau legate greutati. Daca nu se obtinea nicio recunoastere a presupusei vrajitorii, aceasta era acuzata suplimentar de farmece facute pentru a suporta tortura. Ulterior victima era arsa pe rug.

Tortura tronului –  semanand mai degraba cu un scaun decat cu un tron, acesta avea rolul de a mobiliza victima cu capul in jos, picioarele fiind prinse cu niste inchizatori din lemn. In acelasi timp, condamnatii erau inrositi cu fierul.

Fierastraul – e mult mai horror acest instrument de tortura. Imaginati-va numai faptul ca victima era tinuta cu capul in jos si taiata efectiv in doua!!

Fecioara din Nurenberg – condamnatul imobilizat intr-o astfel de cutie era taiat cu lamele ascutite ce patrundeau in corp! Si nu era o scamatorie a lui David Coperfield!

Roata pentru sfaramarea oaselor – cu ajutorul unei roti obisnuite de caruta, dar cu o parte metalica aplicata, se sfaramau mainile si picioarele nefericitului.

Gratarul, leaganul lui Iuda, Armamentul Paznicilor inchisorilor, Biciul, Crucea de rugaciune, Incaltamintea de fier erau alte instrumente menite a tortura victimele.
Dupa o plimbare printr-o astfel de expozitie te intrebi ce fel de minti bolnave au putut inventa asa ceva si te bucuri, totusi, ca nu se mai practica si in zilele noastre, tortura fiind cu desavarsire interzisa!

moartea,lui,vlad,tepes

Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1455-1462 și 1476.^[1]

Cuprins 1 Familia. Considerații generale 2 Originea supranumelui „Drăculea“ și a poreclei „Țepeș“ 3 Domn al Țării Românești 3.1 Începutul domniei 3.2 Legende despre Vlad Țepeș 3.3 Conflictul cu Imperiul Otoman 3.4 Ultima domnie, sfârșitul vieții și locul mormântului 4 Dracula 5 Ecranizări 6 Caracterizări 7 Vezi și 8 Bibliografie 9 Referințe 10 Legături externe

Familia. Considerații generale

S-a născut în cetatea Sighișoara din Transilvania^[2], ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul și al unei nobile transilvănene.

A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei și apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei^[1], verișoară a lui Matei Corvin.

A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea I cel Rău din a doua, și Zaleska din a treia căsătorie.^[1]

În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman. Vlad Țepeș a devenit vestit prin severitate și pentru că obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Din cauza conflictelor cu negustorii brașoveni, aceștia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode de o cruzime demonică.

În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obțineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) și amenințau Europa. Imperiul Otoman ajunge să stăpânească mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, parțial Ungaria, parțial România, Bulgaria, Albania și Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la porțile Vienei, al cărei asediu eșuează. În acest context istoric, Vlad Țepeș a luptat pentru a-și apăra domnia și țara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte și execuțiile și supliciile cu caracter exemplar și de intimidare.

Originea supranumelui „Drăculea“ și a poreclei „Țepeș“

Tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, fusese primit în Ordinul Dragonului. Ordinul - care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni - era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze fuseseră puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai târziu împărat al Sfântului Imperiu Roman) și de cea de-a doua soție a sa, Barbara Cillei.

Simbolul Ordinului Dragonului

Desen înfățișând Simbolul Ordinului Dragonului

Simbolul Ordinului era un dragon, iar scopul era apărarea creștinismului și cruciada contra turcilor otomani. Datorită apartenenței sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad Țepeș era supranumit Dracul. La rândul său, Vlad va fi înnobilat în numărul membrilor Ordinului Dragonului în 1431 la Nürnberg de către Sigismund de Luxemburg. La scurt timp însă, în 1436, numele lui va fi șters de pe lista cavalerilor deoarece în anul 1432, la numai un an de la înnobilare, contrar statutului creștin al Ordinului care avea ca scop protejarea creștinătății de păgâni, în speță de amenințarea otomană, Vlad al II-lea Dracul i-a condus personal pe turcii care au asediat și incendiat Cetatea Severinului, fiind uciși toți cavalerii teutoni din cetate, care luptau împotriva pericolului otoman. Tot în 1432 în fruntea acelorași turci, folosindu-se prin viclenie de titlul de cavaler al Ordinului, Vlad al II-lea Dracul ordonă deschiderea porților Cetății Caransebeșului care, ascultând porunca, va fi incendiată și jefuită de aceiași turci conduși de Vlad al II-lea Dracul, jaf și pustiire care se va întinde în întregul sud al Transilvaniei, turcii retrăgându-se cu prăzi și robi nenumărați la sud de Dunăre.

Porecla Țepeș i s-a atribuit de pe urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor.

Domn al Țării Românești

Începutul domniei

Vlad Țepeș așa cum apare pe o gravură săsească din 1462

În iarna anului 1436, Vlad al II-lea Dracul a devenit domn al Țării Românești și s-a stabilit la Curtea domnească din Târgoviște. Vlad Drăculea și-a urmat tatăl și a trăit acolo șase ani. În 1442, din motive politice, el și fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruți ca ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în formarea și ascensiunea la putere a lui Vlad. Turcii l-au eliberat, în 1447, după moartea tatălui său - asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Țării Românești. Tot atunci, Vlad a aflat și de moartea fratelui său mai mare, Mircea, torturat și îngropat de viu de boierii din Târgoviște.

La vârsta de 17 ani, susținut de un corp de cavalerie turcească și de un contingent de trupe împrumutate lui de pașa Mustafa Hassan, Vlad Drăculea a luat pentru prima dată domnia Valahiei. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care și-a recăpătat tronul. Pentru a-și asigura a doua și cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a trebuit să aștepte până în 20 august 1456, când a reușit să-și ucidă dușmanul de moarte.

Primul act important de răzbunare a fost indreptat împotriva boierilor din Târgoviște, vinovați de moartea tatălui și a fratelui său. În duminica de Paști a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost trași în țeapă, iar ceilalți au fost forțați să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost puși să construiască o fortăreață pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeș.

Vlad Țepeș a ajuns curând faimos din cauza metodelor sale brutale de pedepsire. Conform detractorilor sași din Transilvania, el ordona deseori ca osândiții să fie jupuiți de piele, fierți, decapitați, orbiți, strangulați, spânzurați, arși, fripți, ciopârțiți, bătuți în cuie, îngropați de vii etc. De asemenea, punea să li se taie victimelor nasul, urechile, organele genitale și limba. Însă supliciul favorit era trasul în țeapă, de la care provine porecla Țepeș, cel care trage în țeapă. Această formă de execuție a folosit-o în anii 1457, 1459 și 1460 contra negustorilor transilvăneni care nu respectaseră legile sale comerciale. Incursiunile pe care le făcea împotriva sașilor din Transilvania erau în același timp și acte de protecționism menite să promoveze activitățile comerciale din Țara Românească. În plus, în acea perioadă era ceva obișnuit ca pretendenții la tronul Țării Românești să găsească sprijin în Transilvania, unde așteptau momentul potrivit pentru a acționa.

Legende despre Vlad Țepeș

Theodor Aman - Vlad Țepeș și solii turci

Există multe povestiri și anecdote despre Vlad al III-lea Drăculea. Era recunoscut pentru ambiția de a impune cinstea și ordinea. Aproape orice infracțiune, de la minciună și furt până la omor, putea fi pedepsită prin trasul în țeapă. Fiind sigur de eficacitatea legilor sale, Vlad al III-lea a lăsat, se spune, o cupă de aur la vedere, în piața centrală din Târgoviște. Cupa putea fi folosită de călătorii însetați, însă trebuia să rămână la locul ei. Conform surselor istorice, în timpul domniei sale cupa nu ar fi fost niciodată furată și ar fi rămas aproape nefolosită.

Vlad al III-lea ținea de asemenea ca toți locuitorii țării să muncească și să fie utili comunității. Îi privea pe bolnavi, vagabonzi și cerșetori ca pe niște hoți. Ca urmare, într-o zi toti vagabonzii si bolnavii din Țara Românească au fost invitați la curtea domnească din Târgoviște, la un ospăț. După ce au mâncat și au băut, domnitorul i-ar fi întrebat dacă ar vrea să nu mai fie niciodată săraci. După ce a primit un răspuns afirmativ, a ordonat ca hala să fie închisă și incendiată. Nimeni nu ar fi supraviețuit.

O altă legendă spune, că doi călugări sosiți în Țara Românească l-au vizitat pe Vlad la castelul său. Călugării îi cunoșteau reputația și, când el le-a cerut părerea despre domnia sa, au răspuns fiecare în mod diferit. Unul a spus că Vlad era aspru, dar era prinț, în vreme ce celălalt i-a condamnat fără ocol cruzimile. În funcție de versiune, fie unul, fie celălalt dintre cei doi călugări ar fi fost tras în țeapă.

După altă legendă, Vlad ar fi înscenat un furt (o pungă cu 50 de galbeni) unui boier din Sfatul Țării, după care acesta, în fața domnitorului, a pretins că i se furaseră 100 de galbeni. Pentru minciuna sa, ar fi fost tras în țeapă.^{[necesită citare]}

Conflictul cu Imperiul Otoman

În 1459 Țepeș refuză să mai plătească tribut turcilor (10.000 galbeni anual). Se pare că această răzvrătire s-a datorat existenței unui proiect de cruciadă impotriva otomanilor, cruciadă susținută de Papă și în care regele Ungariei, Matei Corvin, ar fi urmat să joace rolul principal ( acesta chiar primește de la Papă suma de 40.000 galbeni, suficientă pentru a echipa 12.000 de oameni și 10 nave de război).

O pictură germană defăimătoare în care Vlad este reprezentat ca Pilat din Pont judecându-l pe Iisus Hristos.

În acest context politic, Vlad Țepeș încheie o alianță cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii ar fi vrut să o împiedice. Mai mult, aceștia vor încerca prin intermediul lui Hamza pașa, beiul de Nicopole, și al diacului sultanului, Catavolinos, să-l prindă pe Vlad prin vicleșug, fără succes însă. Odată dejucate planurile otomanilor și pedepsiți cei doi (au fost trași în țeapă împreună cu toți soldații turci care-i însoțeau), Vlad Țepeș organizează o campanie surpriză la sud de Dunăre în iarna 1461-1462.

O întinsă regiune, de la Oblucița la Novoe Selo și de la vărsarea Dunării în Marea Neagră până la Rahova, a fost devastată. Mai mult, cetatea Nicopole fiind ocupată prin vicleșug, peste 20.000 de turci au pierit sub armele valahilor, numărul celor uciși fiind indicat de însuși Vlad Țepeș într-o scrisoare adresată lui Matei Corvin. Tot în această scrisoare, expediată din Giurgiu la 11 februarie 1462, Vlad îi solicita în mod insistent sprijin regelui ungar. Deși l-a asigurat la 4 martie 1462 că îi va veni în ajutor, Matei Corvin a părăsit Buda abia la sfârșitul lui august, când campania otomană era deja încheiată.

În ceea ce-l privește pe Mahomed al II-lea, acesta, surprins de sfidarea lui Țepeș, îi va pregăti un răspuns pe măsură. În primăvara lui 1462, sultanul, în fruntea unei armate uriașe, cca 100-120.000 de oameni (a doua ca mărime după aceea care cucerise Constantinopolul) plus 175 de nave de război al căror scop era acela de a cuceri Chilia, se va îndrepta spre Dunăre. Efectivele domnului valah nu depășeau, după estimările cele mai generoase, 30.000 de oșteni. Deși Vlad încearcă să-i oprească pe turci la Dunăre, în dreptul cetății Turnu, aceștia, la adăpostul nopții, reușesc să treacă fluviul îndreptându-se direct spre Târgoviște (4 iunie 1462).

În aceste condiții Țepeș va aplica tactica hărțuirii: pustiirea pământului - mai ales drumul spre Târgoviște -, otrăvirea fântânilor, atacarea detașamentelor turcești plecate după hrană. În această atmosferă apasătoare în care oștile turcești, flămânde și înfricoșate, înaintau prin țara pustiită, a avut loc marea lovitură a lui Vlad Țepeș, atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, menit să demoralizeze și mai mult oastea otomană, atac despre care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462. Ținta atacului a fost însuși sultanul, însă acesta a scăpat, cortul său fiind confundat cu al unui vizir. Totuși efectul psihologic al atacului a fost important. Mulți turci au fost uciși, iar sultanul, conform relatărilor, "a părăsit în ascuns tabăra în chip rușinos"; văzând "marea pierdere suferită de ai săi" a dat ordin de retragere. În apropierea Târgoviștei îl aștepta un spectacol care a băgat groaza în oștile sale: o pădure de țepi în care atârnau o mulțime de turci uciși în înainte sau în timpul bătăliei; în fața acestei priveliști turcii "s-au înspăimântat foarte tare", iar sultanul a recunoscut că "nu poate să ia țara unui bărbat care face lucruri așa de mari" și care "ar fi vrednic de mai mult".

Cu excepția cronicilor turcești, toate celelalte izvoare mărturisesc înfrângerea sultanului, care a fost silit "să se întoarcă în fugă spre Dunăre cu mari pierderi printre ai săi și cu rușinea de a fi dat dosul". Oastea turcă s-a îndreptat spre Dunăre, așa de repede încât la 11 iulie 1462 sultanul ajunsese la Adrianopol. Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la plecare, la Târgoviște, ca domn pe fratele lui Țepeș, Radu cel Frumos, în ideea ca acesta să atragă de partea sa pe toți cei ce i se împotriveau lui Țepeș. Pașa de Nicopole urma să asigure sprijin armat lui Radu.

Perioada care a urmat a fost foarte tulbure pentru istoria Țării Românești, cei doi frați căutând fiecare să-și întărească forțele pentru a-și elimina adversarul. Spre deosebire de Vlad Țepeș care dorea continuarea luptei antiotomane, Radu cel Frumos oferea boierilor pacea și prietenia cu sultanul. Aceștia trec până la urmă de partea lui. În aceste condiții, părăsit de cea mai mare parte a boierilor, dar având încă o oaste destul de numeroasă cu care se pare că în jurul datei de 8 septembrie ar fi dobândit chiar o ultimă victorie asupra adversarilor săi, în octombrie 1462 Țepeș trece în Transilvania pentru a se întâlni cu aliatul său Matei Corvin.

Cum acesta nu venise nici pregătit, nici prea hotărât de luptă, a decis destul de repede să-și schimbe planul inițial, recunoscând situația existentă în Țara Românească și renunțând să-l sprijine pe Tepeș. Mai mult, la decizia regelui ar fi contribuit și o presupusă scrisoare a lui Vlad către sultan în care domnul muntean ar fi cerut iertare și, mai mult decât atât, s-ar fi obligat să-l ajute împotriva oștilor maghiare. Drept urmare, în noiembrie 1462 Vlad Țepeș, în loc să primească ajutorul aliatului său, este arestat sub acuzația de trădare și încarcerat la Vișegrad vreme de 12 ani. După Vișegrad, e silit să locuiască aproape 2 ani la Buda, cu domiciliu forțat. Va fi eliberat în 1475, la cererea lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, în contextul presiunilor turcești tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunăre.

Ultima domnie, sfârșitul vieții și locul mormântului

Conform legendei, atunci a fost momentul în care soția lui Vlad, pentru a scăpa de temnița turcească, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă - o scenă exploatată de Francis Ford Coppola în filmul Bram Stoker's Dracula. Vlad a reușit să scape asediului fortăreței sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câțiva țărani din satul Arefu, a reușit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă, Matei l-a arestat și l-a întemnițat în capitala Ungariei, Visegrad. Motivul arestului poate fi discutat, pentru că dupa unii istorici faptul ca a fost direct dus la Budapesta este pus pe seama necesității lui Vlad de a fi protejat de sașii care voiau să îl omoare. Vlad a fost recunoscut ca prinț al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfârșitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat și capul trimis sultanului, care l-a așezat într-o țeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Țepeș. S-a emis ipoteza ca „Drăculea“ ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureștilor. Examinările recente au arătat că „mormântul“ lui Țepeș de la mănăstire conține doar câteva oase de cal datate din neolitic și nu rămășițele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locația mănăstirii Comana, ctitoria voievodului. ^[3]

Dracula

Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia lui Vlad Drăculea, ci este o ficțiune ce se petrece în Transilvania și Anglia secolului XIX. De pe urma succesului romanului, Transilvania este asociată personajului fictiv Dracula.

Scriitorul irlandez Bram Stoker putea ușor consulta la Royal Library din Londra câteva din acele gravuri săsești din secolul XV, ce se găseau și în colecțiile de la British Museum, în care Vlad Țepeș este descris ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om și un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces și la cartea History of Moldavia and Wallachia a lui Johann Christian Engel, care îl descrie pe Vlad Țepeș ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideea să ia prințul Valahiei ca model pentru personajul său fictiv, Dracula. Unii istorici au propus ideea că Stoker ar fi avut o relație de amiciție cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), și este posibil ca acesta să îi fi dat informații despre Vlad Țepeș. Mai mult, faptul că Dr. Abraham Van Helsing îl menționează pe prietenul său Arminius în romanul din 1897 ca sursă a cunoștințelor sale despre Vlad al III-lea numit Dracula, pare să sprijine această ipoteză. Trebuie reținut și faptul că aceasta pare să fie singura cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie (1431-1476) și mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a folosit de surse folclorice, mențiuni istorice și experiențe personale pentru a realiza un personaj complex. Pe de altă parte, merită menționat faptul că detractorii politici principali ai lui Vlad - în general sașii - se foloseau de sensul de diavol al cuvântului drac pentru a umbri reputația voievodului. Astfel, asocierea dintre cele două sensuri ale cuvântului, dragon și diavol, și porecla Drăculea ar putea să explice de ce Vlad al III-lea Țepeș a fost asociat de către Bram Stoker cu vampirismul. Un important element simbolic al Ordinului Dragonului, din care s-a inspirat Stoker pentru a-și crea personajul demonic, era îmbrăcămintea oficială a Ordinului - o capă neagră peste o haină roșie - ce era purtată doar vinerea pentru a comemora Patimile lui Iisus Hristos. Tot Bram Stoker a avut ideea să asociaze acestei legende europene un animal sud-american: liliacul hematofag zis Vampir (Desmodus rotundus).

Ecranizări

Pe lângă nenumăratele filme cu Dracula, care nu au decât vagi legături cu adevăratul Vlad Țepeș, două încearcă să se apropie de realitate. În anul 1979, Doru Năstase a regizat un film istoric despre viața domnitorului. În rolul lui Vlad a jucat Ștefan Sileanu. Au mai interpretat: Alexandru Repan, Ernest Maftei, Emanoil Petruț. O portretizare a copilăriei domnitorului încearcă Sergiu Nicolaescu, în filmul său „Mircea” (1989) - rol jucat de Vlad Nemeș. Desigur, aceasta reprezintă doar o licență, întrucât la moartea marelui voievod și domn, Vlad nici măcar nu se născuse. Astfel, se încearcă o explicație asupra genezei comportamentului de mai târziu al lui Țepeș: dragostea pentru țară și groaznica pedeapsă care i-a dat porecla.

Caracterizări

„Vlad Țepeș...are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ștefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că a coborât morala absolută prin țepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap și ți-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voievod absolut, Vlad Țepeș. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiște cu miei!”

—Petre Țuțea - 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, București, Editura Humanitas, 1997, p.119./ISBN 973-28-0630-3

Vezi și

• Familia Basarabilor

• Lista domnilor Țării Românești

Bibliografie

• Ștefan Andreescu - Vlad Țepeș (Dracula). Între legendă și adevăr istoric.

• Denis Buican - Dracula și avatarurile sale, Bucuresti, Scripta, 1993.

• Denis Buican- Metamorfozele lui Dracula, Bucuresti, Scripta, 1996.

• Neagu Djuvara -De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul, Editura Humanitas, ISBN 973-50-0438-0

• Florin Andreescu - România - Vlad Țepeș - Dracula, Editura Ad Libri

• Ileana Toma - Singurătatea lui Vlad Țepeș, Editura Didactică și Pedagogică, 2001.

• Florin Șperlea - De la Vlad Țepeș la Ceaușescu, Editura Corint, 2001.

• Emil Stoian - Vlad Țepeș - mit și realitate istorică, Editura Albatros

• Radu Florescu - The Life and Times of the Historical Dracula, curs de istorie, 1988, Boston College

• Radu Florescu și Raymond T. McNally - Dracula - Prince of Many Faces; His life and His Times, Back Bay Books, Little, Brown and Company, New York / Boston, ISBN 0-316-28655-9 (cartonată) și ISBN 0-316-28656-7 (copertă normală)

• Bartholomäus Ghotan: Van deme quaden thyranne Dracole Wyda, nicht vor 1488 (Digitalisat (7,88 MB) des Exemplars der Széchényi-Nationalbibliothek mit ungarischer Einleitung)

• Wörly: So die Christen mit Gottes hilff unnd beystandt widerumb bey 500000 Türcken bey Ostrahitz inn Croatien den 29. Octobris, anno des 87. Jar aberhalten, unnd uberwunden haben, 1587.

• Magdeburg: Historia Wie grewlich der grosse Mahomet, Türckischer Keiser, des Namens der ander die hoch berühmte Stadt Constantinopel, mit viermal hundert tausend Man belagert, erobert, geplündert vnd endlich in seine gewalt bracht hat, 1595.

• Sebastian Henricpetri: Walachischen Kriegs oder Geschichten warhaffte Beschreibung, 1578.

• Bukoavn: Alphabetarium der Walachen in Siebenbürgen, um 1600.

• Mathiae Corvini Hungariae Regis, 1891.

• S. Lur’e: Povest’ o Drakule / issledovanie i podgotovka tekstov, 1964.

• Radu Florescu: Dracula a biography of Vlad the Impaler 1431–1476, 1973.

• Nicolae Stoicescu: Vlad Țepeș. Bukarest 1976 (engl. Ausgabe 1978: Vlad Țepeș : prince of Walachia) [Beides nur noch antiquarisch]

• Dieter Harmening: Der Anfang von Dracula. Zur Geschichte von Geschichten, 1983.

• Matei Cazacu : Histoire du prince Dracula, Paris-Genève, Droz, (1988) et Taillandier (2004) ISBN 2-84734-143-9.

• Matei Cazacu: L’Histoire du Prince Dracula en Europe centrale et orientale (XVe siècle), 1988.

• Buican (Denis): Dracula de Vlad l'Empaleur à Staline et Ceaușescu, La Garenne-Colombes, Éditions de l'Espace européen, 1991.

• Ralf-Peter Märtin: Dracula. Das Leben des Fürsten Vlad Țepeș, Fischer, Frankfurt am Main ²1993, ISBN 3-596-10330-4.

• V. Mărculeț, A.V. Ștefănescu, S. Ion, Gherghina Boda, G. Marcu, M. Chiriac, Elena-Gabriela Maximciuc, I. Mărculeț, S. Stoica, Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Ed. Meronia, București, 2009.

• Denis Buican : Les Métamorphoses de Dracula. L'histoire et la légende, Paris, Le Félin, 1993.

• Kurt W. Trptow: VladIII. Dracula, The Life and the Times of the historical Dracula, Center for Romanian Studies, ISBN 973-98392-2-3, 2000

• Academia Româna (Académie Roumaine): Istoria Românilor vol.IV (Histoire des Roumains), Bucarest, Editura Enciclopedicǎ, 2001.

• Jean Nouzille : La moldavie - Histoire tragique d'une région européenne, Paris, Ed. Belier, 2004 ISBN 2-9520012-1-9

• Constantin Dobrila : Entre Dracula et Ceaucescu. La tyrannie chez les Roumains, Bucarest, Institut culturel roumain, 2006.

• Dracula.Woiwode und Vampir. hsg. von Wilfried Seipel, Ausstellung. Kunsthistorisches Museum, Sammlungen Schloss Ambras, bearbeitet von Margot Rauch, Alfred Auer, Veronika Sandbichler, Katharina Seidl, Thomas Kuster. Innsbruck 2008, ISBN 978-3-85497-139-9

• Michael Kroner: Dracula. Wahrheit, Mythos und Vampirgeschäft, Johannis Reeg Verlag, Heilbronn, 2005, ISBN 978-3-937320-33-5

Referințe

1. ^ ^{a b c d e f} The British Chronicles, Volumul 2 de David Hughes

2. ^ „Compendium.Ro: Vlad Țepeș”. Accesat la 27 martie 2008.

3. ^ Constantin Rezachevici, Unde a fost mormântul lui Vlad Tepes? (II), Magazin Istoric, nr.3, 2002, p.41)

Legături externe

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Vlad Țepeș

• Despre Vlad Țepeș

• Monede atribuite lui Vlad Țepeș

• Două portrete ale lui Vlad Țepeș Alte portrete ale lui Vlad Țepeș

• Despre Katharina, iubirea lui Țepeș din Brașov, 7 iunie 2004, Tatiana Dabija, Jurnalul Național - [1] [2]

• Ecranizări despre Vlad Țepeș sau Dracula

• Vlad Țepeș, Transilpedia

• Vlad Țepeș, între domn drept și monstru sadic, 7 Decembrie 2009, Andreea Dogar, Evenimentul zilei

• Tepes, domnul de legenda, 20 martie 2006, Daniela Cârlea Șontică, Jurnalul Național

• Vlad Țepes – a fost Vlad Țepes erou sau vampir?, 8 noiembrie 2007, Adrian Nicolae, Descoperă

• In vremea lui Dracula, 15 ianuarie 2007, Cristina Diac, Jurnalul Național

• Unde dai și unde crapă - despre asasinarea lui Vlad Țepeș, 14 august 2006, Oana Vataselu, Jurnalul Național

• Taina unui mormânt, 20 martie 2006, Carmen Plesa, Jurnalul Național

• Țepeș, aceeași faimă proastă, 6 martie 2010, Cătălin Alistari, Evenimentul zilei

• Vlad Țepeș scapă de Dracula, la Hollywood, 14 decembrie 2009, Florentina Ciuverca, Evenimentul zilei

• Miturile în istorie și nevoia poporului de eroi. Vlad Țepeș, tiranul transformat în justițiar, 16 februarie 2013, Dana Mihai, Adevărul

Predecesor: Vladislav II

Domnitor al Țării Românești 1448

Succesor: Vladislav II

Predecesor: Vladislav II

Domnitor al Țării Românești 1456 - 1462

Succesor: Radu cel Frumos

Predecesor: Basarab Laiotă cel Bătrân

Domnitor al Țării Românești 1476

Succesor: Basarab Laiotă cel Bătrân

[ascunde] v • d • m Domnii Țării Românești Basarab I • Nicolae Alexandru • Vladislav I • Radu I • Dan I • Mircea cel Bătrân • Vlad Uzurpatorul • Mihail I • Radu Prasnaglava • Alexandru Aldea • Vlad Dracul • Mircea al II-lea • Basarab al II-lea • Vladislav al II-lea • Vlad Țepeș • Radu cel Frumos • Basarab Laiotă • Basarab Țepeluș • Vlad Călugărul • Radu cel Mare • Mihnea cel Rău • Mircea al III-lea • Vlad cel Tânăr • Neagoe Basarab • Teodosie • Vlad (Dragomir Călugărul) • Radu de la Afumați • Vladislav al III-lea • Radu al VI-lea • Moise Vodă • Vlad Înecatul • Vlad Vintilă • Radu Paisie • Mircea Ciobanul • Radu Ilie Haidăul • Pătrașcu cel Bun • Petru cel Tânăr • Alexandru Mircea • Mihnea Turcitul • Petru Cercel • Ștefan Surdul • Alexandru cel Rău • Mihai Viteazul • Simion Movilă • Radu Mihnea • Radu Șerban Basarab • Gavril Movilă • Alexandru Iliaș • Alexandru Coconul • Leon Tomșa • Radu Iliaș • Matei Basarab • Constantin Șerban Basarab • Mihnea al III-lea • Gheorghe Ghica • Grigore I Ghica • Radu Leon • Antonie Vodă din Popești • Gheorghe Duca • Șerban Cantacuzino • Constantin Brâncoveanu • Ștefan Cantacuzino • Nicolae Mavrocordat • Ioan Mavrocordat • Constantin Mavrocordat • Mihai Racoviță • Grigore al II-lea Ghica • Matei Ghica • Constantin Racoviță • Scarlat Ghica • Ștefan Racoviță • Alexandru Ghica • Grigore al III-lea Ghica • Emanuel Giani-Ruset • Alexandru Ipsilanti • Nicolae Caragea • Mihai Suțu • Nicolae Mavrogheni • Alexandru Moruzi • Constantin Hangerli • Alexandru Suțu • Constantin Ipsilanti • Ioan Gheorghe Caragea • Tudor Vladimirescu • Scarlat Callimachi • Grigore al IV-lea Ghica • Alexandru D. Ghica • Gheorghe Bibescu • caim. Constantin Cantacuzino • Barbu Știrbei • caim. Ioan Manu, Emanoil Băleanu și Ioan Al. Filipide • Alexandru Ioan Cuza

Categorii:

• Naşteri în 1431

• Decese în 1476

• Dinastia Drăculeştilor

• Domnitori ai Ţării Româneşti

• Ctitori de edificii religioase

• Naşteri pe 2 noiembrie

• Români pe monede şi bancnote româneşti

• Români din secolul al XV-lea

• Români expatriaţi în Ungaria

• Români pe medalii româneşti

   

  Vlad al III-lea Țepeș
  Domnitor al Țării Românești
  Vlad Țepeș
  Domnie	august 1448 - octombrie 1448 august 1455 - decembrie 1462 decembrie 1476[1]
  Născut	nov. 1431 Sighișoara
  Decedat	decembrie 1476
  Predecesor	Vladislav al II-lea Basarab Laiotă cel Bătrân
  Succesor	Vladislav al II-lea Radu cel Frumos Basarab Laiotă cel Bătrân
  Căsătorit cu	Cnaejna Bathory Jusztina Szilagyi Ilona Nelipic[1]
  Urmași	Radu Vlad Țepeluș Mihail Mihnea I cel Rău Zaleska[1]
  Tată	Vlad al II-lea Dracul