viernes, 15 de junio de 2012

Principalele specii de trandafiri

I. Grupa trandafirilor pentru parcuri si peisaje



1. Trandafirul de dulceata (Rosa centifolia)
Are flori rosii, roz sau albe involte. Printre soiurile ornamentale le enumeram pe : "Blanche Moreau- alb; Black Boy- grena inchis; Parkjuwel- flori mari rosii.

 
blanche moreau
rosa blanche moreau


2. Trandafirul de Damasc (Rosa damascena Mill)
Are o inaltime de 2 m, flori inalte roz sau rosii, foarte parfumate, grupate cate 3-5. Este folosit pentru extragerea esentei de trandafir.


r.damascena
rosa damascena


3. Trandafirul de Provence (R. gallica L.)
Are flori rosii cu diametru de 4-8 cm. Este una din cele mai vechi specii luate in cultura, de la care s-au obtinut numeroase soiuri.


r.gallica
rosa gallica


4. Trandafirul cu parfum de mosc (R. moschata Hensl)
Este o specie sensibila la ger. Decoreaza prin florile semi-inalte de culoare roz, grupate cate 4-5. Are ramurile arcuite si agatatoare.

5. Trandafirul alb (R. xalba )
Are o inaltime de 2 m, creste drept , florile sunt albe, roz sau rosii, inalte si parfumate.

II. Grupa trandafirilor pentru rabate



Trandafirii Polyantha cuprind soiuri de talie mica sau mijlocie, cu flori mici sau mijlocii, simple sau duble, de diferite culori, in general neparfumate.


polyantha
rosa polyantha


Soiuri:
a) cu flori rosii: „Tornado" „Wijrshofen"
b) cu flori rosii-portocaliu: „Topsi", „Esperanza"
c) cu flori portocalii: „Finale"
d) cu flori roz: „Tip Top"
e) cu flori albe: „Schneewittchen"
f) cu flori violet: „News"
g) cu flori galben cu portocaliu si rosu: „Rumba"

Trandafirii Floribunda sunt grupa cea mai apreciata pentru decorarea parcurilor si gradinilor. Aici sunt incluse soiuri cu flori mari si cu talie variabila. Numarul florilor din inflorescente este mic.


floribunda
rosa floribunda


Soiuri:
a) cu flori albe: „Akito", „Weisse The Queen Elisabeth Rose"
b) cu flori galbene: „Fresia", „Harris", „Pratt"
c) cu flori roz: „Anita", „Sonia", „Mambo"
d) cu flori portocalii: „Anabell", „Zorina", „Houston"
e) cu flori rosii: „Foc de tabara", „Mercy", „Ponderosa"

Trandafiri pentru ghivece sau trandafirii pitici, au talia mica 30-35 cm, vigoare mica, florile mici, involte si lipsite de parfum. Sunt recomandati pentru plantarea la ghivece sau pe platbande joase.

Soiuri:
a) cu flori rosii: „Coralin" „Scarlet Gem"
b) cu flori roz: „Rosmarin", „Fresh Pink"
c) cu flori galbene: „Bit O'Sunshine"
d) cu flori galben-portocalii: „Baby Maskerade".

III. Grupa trandafirilor de gradina si pentru flori taiate



In aceasta grupa sunt cuprinse numeroase soiuri cu talie arbustiforma, mica si mijlocie (0,5-1,2 m) si inflorire continua. Florile sunt mari, solitare sau grupate cate 2-3, adesea parfumate, cu un colorit foarte variat. Din aceasta grupa fac parte:

a) Trandafirii de Thea - soiuri cu flori mari, elegante, parfumate. Sunt sensibili la ger, de aceea sunt recomandati pentru zonele mai calde.
Soiuri:
-flori galbene: „Safrano"
-flori rosii : , „Maman Cochet"

b) Trandafirii hibrizi de Thea - cei mai cultivati in prezent, sunt superiori prin vigoare si rezistenta la ger, inflorire abundenta si mare diversitate a formei si culorii florilor.

Soiuri:
- flori rosii: „Horita", „Mister Lincon"
- flori roz: „Electron", „First Lady"
- flori galbene: „Mabela", „Landora"
- flori portocalii: „Lolita", „Valencia"
- flori albe: „Pascali", „Message"
- flori bicolore: „Neue Revue" (galben brodat cu rosu), „Susa" (galben brodat cu roz).



trandafir thea
rosa thea
trandafir thea
rosa thea


c) Trandafiri pernetieni - au flori galbene, aramii, portocalii, roz cu nuante galbene si portocalii.

d) Trandafiri remontanti - cuprind soiuri cu flori mari si inalte, albe, roz si rosii. Sunt foarte apreciati si datorita infloririi continue.

e) Trandafirii cu trunchi - Sunt reprezentati de soiurile foarte viguroase care sunt conduse cu trunchi si coroana, sau sunt obtinuti prin altoirea pe tija de maces, a unor soiuri cu tufa erecta sau chiar urcatoare, in acest din urma caz rezultand trandafirii pletosi.

V.  Trandafirii urcatori si semi-urcatori



Sunt specii si soiuri cu tulpini lungi, flexibile, cu flori mici sau mari care infloresc o singura data sau continuu.

a) Trandafirii urcatori remontanti - sunt preferati pentru inflorirea permanenta, oferind un decor continuu. Printre cele mai apreciate soiuri, se numara:

- cu flori mari: „Climbing The Queen Elisabeth Rose" (roz), „Casino" (galbene), „Schwanee" (alb-roz);
- cu flori mijlocii: „Solo" (rosii), „Royal Gold" (galben), „New Dawn" (roz)

b) Trandafiri urcatori neremontati - Una dintre cele mai frumoase specii urcatoare este Rosa Wichuriana. Are frunzis lucios, flori albe, parfumate, de 4-5 cm diametru, gupate in inflorescente, iar inflorirea este tardiva (august). Aceasta specie precum si hibrizii obtinuti din ea sunt sensibili la ger.
Soiuri: „Golden Chimber" (galben), „Excelsa" (rosu), „Dorothy Peikins" (roz).


rosa wichuriana
rosa wichuriana

No hay comentarios:

Publicar un comentario