circulatia sangelui

Sângele este un ţesut special sub formă lichidă care, prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă şi vasele sanguine, transportă nutrienţii şi oxigenul la nivelul ţesuturilor corpului, de unde preia bioxidul de carbon şi produşii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare. În medicină, disciplina care se ocupă cu studiul sângelui se numeşte hematologie.
Sângele este alcătuit dintr-o parte lichidă, plasma sanguină, în care plutesc o serie de celule specifice sângelui.

Circulaţia sângelui este asigurată în primul rând prin contracţiile muşchiului cardiac, ajutat de valvulele venoase în combinaţie cu contracţiile muşchilor scheletici.
În general vasele de sânge bogate în oxigen care pornind de la inimă şi irigă ţesuturile se numesc artere iar cele care sosesc la inimă şi transportă produsele de catabolism de la ţesuturi încărcate cu bioxid de carbon se numesc vene.


Sistemul vascular conţine la om ca. 70 - 80 ml de sânge pe kilogram, deci la o greutate corporală normală a unui om de 70-80 kg va fi cca. 5 - 6 litri de sânge, bărbaţii au ca. cu 1 litru mai mult sânge ca femeile.
Sangele se deplaseaza intr-un circuit inchis, intr-un singur sens, prin circulatia sistemica si pulmonara, dispuse in serie si legate prin inima.

Circulatia prin artere
Arterele sunt vasele prin care sangele pleaca de la inima cu O2 (in circulatia sistemica) sau cu CO2 (in circulatia pulmonara). Proprietatile lor sunt elasticitatea si contractilitatea.

Elasticitatea se manifesta la nivelul arterelor mari, care amortizeaza „unda de soc' provocata de sistola ventriculara si inmagazineaza o parte a energiei sub forma de tensiune elastica a peretilor. Arterele mari, considerate „cisterne de presiune', transforma curgerea sacadata a sangelui, determinata de ritmicitatea sistolelor, in curgere continua.
Contractilitatea este caracteristica arterelor mici si arteriolelor, care isi modifica activ calibrul, prin activitatea fibrelor musculare netede din tunica lor medie. Sunt considerate „ecluze de irigatie'.

Factorul principal al curgerii sangelui prin artere este activitatea mecanica a inimii. Ea determina la nivelul sistemului arterial parametri masurabili, indici importanti ai starii de sanatate

Circulatia mare
Circulatia mare
porneste de la ventriculul stang al inimii, apoi prin artera principala - aorta - se ramifica arterial la toate organele si tesuturile. La tesuturi, prin capilare, sangele cedeaza oxigen si substante nutritive, se incarca cu bioxid de carbon si cu deseurile rezultate din metabolism, apoi, prin vene, se varsa in auriculul drept al inimiii, unde se termina circulatia mare si incepe circulatia mica...


Circulatia mica
Din auriculul drept, sangele trece in ventriculul drept din care porneste circulatia mica. Aceasta trece prin artera pulmonara, in plamani. In capilarele pulmonare, sangele cedeaza bioxidul de carbon adus, se incarca cu oxigen, pe care il transporta prin vene pana in auriculul stang, unde se termina mica circulatie.


Circulatia capilara
Circulatia capilara se adapteaza continuu la nevoile metabolice. In repaus, multe capilare sunt inchise. Ele se deschid cand activitatea se intensifica si creste nevoia de sange in
organul respectiv.
Permeabilitatea este proprietatea capilarelor de a permite schimbul de apa si substante dizolvate intre sange si tesuturi prin filtrare, difuziune si osmoza. Peretele capilar este permeabil si pentru leucocite in drumul lor spre focarele de infectie.
Proprietatea capilarelor de a-si modifica lumenul, motricitatea capilara, se datoreaza actiunii musculaturii netede din peretii arteriolelor si sfincterelor precapilare aflate sub controlul SNV simpatic.

Circulatia prin vene
Venele sunt vasele prin care sangele vine la inima cu CO2 (din circulatia sistemica) si cu O2 (din circulatia pulmonara). Capacitatea lor este de circa trei ori mai mare decat a arterelor. Proprietatile principale ale venelor sunt distensibilitatea si contractilitatea.
Distensibilitatea este proprietatea venelor de a-si mari pasiv calibrul sub actiunea presiunii sangvine, unele vene jucand rolul de „rezervoare' de sange (vena hepatica, splenica). Contractilitatea venelor se datoreaza tunicii musculare netede din peretii lor si asigura mobilizarea sangelui din rezerve.