viernes, 31 de agosto de 2012

cele mai tari bancuri

Un inspector vine la o casa de nebuni si le da acestora un test:
-Cat face 7+7?
Un nebun raspunde:
- 1782 !
- NU!
Alt nebun:
- Miercuri!
-NUUU !
Dupa care un alt nebun:
- 14 !
-Bravooo! Cum ai facut?
-Pai am impartit pe 1782 la miercuri

O baba se plimba prin cimitir.
Ajunge baba in dreptul unei gropi proaspat sapate si se opreste sa se uite mai atent la ea. Din spate venea un betiv. S-a oprit betivul langa ea si a intrebat-o pe baba :
Ce faci mamae ? Te-ai dezvelit?

Cinci chirurgi discuta despre care pacienti sunt cei mai buni de operat.
Primul chirurg zice:
- Imi place sa am contabili pe masa mea de operatii, pentru ca atunci cand ii tai, totul inauntru este numarat.
Al doilea spune:
- Mda, dar sa-i vezi pe electricieni! Totul in interiorul lor este codificat pe culori.
Al treilea chirurg spune:
- Nu, eu sunt convins ca bibliotecarii sunt cei mai buni; totul in ei este in ordine alfabetica.
Intervine ii al patrulea chirurg:
- ititi, mie imi plac muncitorii din constructii… aitia intotdeauna inteleg cand iti mai ramane cate ceva in plus la sfariit ii cand lucrarea dureaza mai mult decat ai spus ca va dura la inceput.
Insa al cincilea chirurg le-a inchis gura la toti:
- Greiiti total.Politicienii sunt cei mai uior de operat.. Nu au sange in vene, nu au inima, nu au coloana vertebrala, iar capul ii fundul sunt interschimbabile.

iepurasul Says:
December 10th, 2010 at 8:08 pm
iepurasul se duce la farmacie si il intreaba pe farmacist:-domnule,aveti niste morcovi?-nu domnule aici este farmacie.a doua zi,iar merge iepurasul la farmacie si il intreaba:-domnule,aveti niste morcovi?-nu domnule,aici este farmacie.a treia zi farmacistul se duce la magazin ca sa ia niste morcovi.iar vine iepurasulsi il intreaba pe farmacist:-domnule,aveti niste morcovi?-da.-eeeeeaaaaaa.

Clasa de maghiari la ora de limba romana.
- Gyury, spune, te rog, o propozitie!
- Duminica me duc la pedure.
- Gyury draga, dar nu-i bine.
- Atunci nu me duc.

sábado, 18 de agosto de 2012

Morometii

Morometii

De Marin Preda

VOLUMUL II

Morometii, volumul al doilea, pare alt roman si prin structura, si prin tehnica narativa si prin stil. El reprezinta in primul rând o victorie a scriitorului asupra lui insusi. Preda a luptat multa vreme, incepând cu romanul “Risipitorii”, sa-si creeze propriul sau stil, care sa nu fie stilul in care se exprima taranii sau cu care scriitorul exprima tema taranilor. In “Imposibila intoarcere”, cât si in “Convorbiri cu Marin Preda”, el arata ca pentru un creator ambitios care vrea sa creeze in mod deliberat un anumit univers si sa atace teme de constiinta este necesar un stil al scriitorului, "instrument formidabil- de a lumina si de a stapâni dintr-un punct de inalta intelectualitate materia inspiratiei. "Cu acest stil care, fie ca-i place, fie ca nu-i place cititorului - a devenit stiltul rneu- am scris “Morometii” volumul doi, “Intrusul”, povestirea “Friguri” si apoi volumul “Imposibila intoarcere” si romanul “Marele singuratic”.

Marturisirea scriitorului da un alt sens raporturilor dintre cele doua volume, pentru ca, desi primul e un roman al individului, iar al doilea al masei - iar masa nu traieste exact aceeasi drama economica si aceeasi tragedie sufleteasca -, unitatea lor tine de viziune. In ambele creste imaginea unui univers si a unei civilizatii aflate la rascruce de drumuri si destinul acestui univers si al acestei civilizatii reprezinta adevaratul obiectiv al "Morometilor". Schimbând stilul, Marin Preda a putut altfel stapâni problema pusa in discutie, care ar fi riscat - prin oglindirea doar din perspectiva lui Ilie Moromete - sa deformeze o realitate complexa, revolutionara.

Actiunea celui de-al doilea volum are loc tot in satul Silistea-Gumesti, in primele doua decenii dupa Eliberare. Tehnica de compozitie nu mai este cea a decupajului, ci una rezumativa: evenimentele sunt selectionate, naratiunea cunoaste intoarceri in timp si eliminari de fapte (reluate in Marele singuratic), singurul moment de o mai intinsa coerenta epica fiind cel in care Niculae Moromete participa ca activist la o campanie de seceris in propriul sau sat.

In primele capitole, grija prozatorului e sa distruga imaginea dintâi a lui Moromete, aratându-i o alta fata, lipsita de glorie. Aceasta actiune se justifica prin nevoia de eliberare a scriitorului, care, “pentru a face loc altui destin literar, trebuia, intr-un fel, sa omoare in noi nostalgia fata de cel dinainte, sa ne dea iluzia ca el poate trai si altfel in mijlocul unei familii in care autoritatea lui e contestata si al unei epoci in care subtilitatile limbajului si placerea de a contempla sunt niste frumoase anacronisme" (Eugen Simion).

Desi a cunoscut o perioada de prosperitate si si-a refacut averea, Moromete nu se mai poarta ca inainte si ia hotarâri care il coboara in ochii familiei. Ii interzice lui Niculae sa mai frecventeze scoala pe motiv ca “nu-i aduce nici un beneficiu”, continua sa nu treaca pamântul si casa pe numele Catrinei, in schimb merge la Bucuresti sa le propuna celor trei fii sa se intoarca in sat, sa le dea lor tot, iar el cu Catrina sa se retraga intr-o cosmelie pe care s-o ridice alaturi de vechea lor casa. O ura naprasnica se ridica atunci in sufletul acestei femei, care-si paraseste barbatul la batrânete si se duce sa traiasca la fiica ei din prima casatorie.

Ilie Moromete intra intr-o zona de umbra, autoritatea lui in sat se diminueaza, familia nu-1 mai asculta, vechii lui prieteni au murit sau l-au parasit, noii prieteni, Matei Dimir, Nae Cismaru, Costache al Joachii, Giugudel, ii apar mediocri, el insusi are impresia ca nu mai gaseste nici un om in stare sa glumeasca inteligent.

Satul intra intr-un ritm accelerat de disolutie, pe scena lui navalesc forte necunoscute, apar figuri noi ca notarul, Bila, Isosica, Zdroncan, Mantarosie, Plotoaga, Adam Fântâna, Ouabei, Vasile al Moasei s.a., se discuta probleme noi si se naste o politica noua. Taranii asista la un fenomen amenintator, la o adevarata "spargere" a satului, a carei ratiune le scapa : "Erau evenimente pline de viclenie... s-ar fi zis, vazând ce oameni ieseau acum la iveala, ca un sat nu era o asezare de cel mult doua mii de case adunate intr-o vale de râu si ascunse sub salcâmi, ci o groapa fara fund, din care nu mai incetau sa iasa atâti necunoscuti".

Aceasta este o epoca de tranzitie, când Moromete dispare o vreme ca erou activ, ca sa redevina când totul va fi iremediabil pierdut pentru el. Se impune, in schimb, Niculae Moromete, copilul neglijat de parinte, care-si paraseste si el, ca si fratii mai mari, dar in alt mod, conditia de taran, fiind hotarât sa realizeze o existenta, si o atitudine care sa-1 indeparteze de la greselile tatalui sau.

Discutiile dintre ei doi, destul de numeroase, provocate mai ales de Moromete-tatal, au semnificatia unei confruntari intre doua conceptii de viata, intre doua civilizatii. Niculae Moromete crede intr-o "noua religie a binelui si a raului" si devine "apostolul" ideilor socialiste care prevad, odata cu schimbarea intregii societati, innoirea radicala a satului.

Ilie Moromete nu se impaca cu gândul ca rostul lui in lume a fost gresit, si ca taranul trebuie sa dispara. Ideea nu numai ca il deruteaza, dar ii produce o disperare fara margini. Exista in acest sens o scena de mare forta artistica - ultima in care Moromete apare in viata - in care batrânul, udat de o ploaia repede de vara, sapa un sant in jurul sirei de paie din gradina si discuta cu un personaj imaginar, in timp ce in alta parte a satului se pun la cale schimbari hotaritoare pentru destinul taranimii:

"Pâna in clipa din urma omul e dator sa tina la rostul lui, chit ca rostul asta cine stie ce s-o alege de el!"... "Ca tu vii si-mi spui ca noi suntem ultimii tarani de pe lume si ca trebuie sa disparem. Si de ce crezi ca, n-ai fi tu ultimul prost de pe lume si ca mai degraba, tu ar trebui sa, dispari, nu eu?"... "Asa ca vezi, relua apoi Moromete in glas cu o admiratie de sine neacoperita fata, de generozitatea lui, eu te las pe tine sa traiesti... Dar rau fac, ca tu vii pe urma si-mi spui mie ca nu mai am nici un rost pe lumea asta... si ce-o sa manânci, ma, Biznae? Ce-o sa manânci, ma, tâmpitule, exclama Moromete apasând cu un fel de mila nesfârsita, aproape parinteasca pe ultimul cuvânt, contemplând parca cu jale mizeria mintala a acelui Biznae care ii spusese lui asemenea lucruri despre soarta care le era rezervata in viitor taranilor. (Nu-i spusese lui, ci lui Niculae, si de la Niculae stia si Moromete) Macar, zise Moromete mai departe, eu tot am facut ceva, am crescut sase copii si le-am tinut pamântul pâna, in momentul de fata - ca n-au vrut sa-1 munceasca, ce sa le fac eu, toata viata le-am spus si i-am invatat - ,dar pe tine sa, te vedem daca esti in stare cel putin de-atât! O sa fii fn stare? Nu sa-i imbraci si sa le dai sa. manânce, ca asta e lesne, de mâncare ii dai si unei vite in grajd, dar ce le spui!? Ce-i inveiti, fiindca un copil chiar daca nu-i intra lui in cap cât e mic, când se face mare isi aduce aminte... Fiindca degeaba o sa le spui tu vorbe, c-o fi, c-o pati, ca mai destept ca tine nu mai e nimeni, din fapte ei o sa vaza ca nu esti nici destept si nici n-ai ce sa le spui si or sa ajunga de capul lor si or sa te invete ei pe urma minte când oi imbatrâni. Ori sa-si stearga picioarele pe tine, ca n-ai stiut sa faci din ei oameni...”

In indirjirea aproape nebuneasca cu care isi apara punctul de vedere se gaseste atât maretia, cât si mizeria personajului, profet al unei cauze iremediabil pierdute. El e totusi prea inteligent ca sa nu-si dea seama ca valorile pe care le apara vor disparea, ca civilizatia "micului proprietar agricol" nu mai are nici un viitor, e in stare sa accepte chiar ideea ca va fi bine cum va fi, dar nu se simte pregatit, nu mai poate organic sa traiasca acest nou. De fapt, tragedia lui Moromete nu provine din inadaptare; inadaptarea a declansat insa criza unei constiinte care nu se mai regaseste, pentru ca intrebarea fundamentala pe care si-o pune la batrânete, când traieste toate aceste schimbari, este “de ce se intâmpla ceea ce se intâmpla si mai ales cum se putea sti daca tot ceea ce avea sa se intâmple in viitor avea sa se intâmple orice-ai face ?” Oare asta sa fie schimbarea vesnica a lumii pe care cât esti tânar n-o simti, desi poate ca altii batrâni când tu nu stiai nimic au suferit ca si tine acun asa sa fie oare?”

Criza lui Moromete este pusa, dupa cum se vede, in termeni supremi de constiinta, confirmându-se parca mai vechea observatie polemica a lui G. Calinescu in legatura cu imaginea simplificatoare a taranului: “Taranul si Kant isi pun aceleasi probleme, cu deosebirea ca cel din urma le rezolva cu alta tehnica".

In ultimele capitole ale cartii Moromete dispare ca personaj si tot ceea ce se intâmpla, o asezare mai temeinica a lucrurilor si prin aceasta chiar a vietii taranesti, se desfasoara fara Moromete si in afara constiintei sale, intrata intr-o lunga si definitiva intunecare. Putinii ani care i-au mai ramas ii traieste in tacere si insingurare si moare lent, ca si cum viata s-ar scurge din el, nu inainte de-a exclama cu o trufie pe care ar vrea s-o pastreze si dincolo de moarte: "Domnule,... eu totdeauna am dus o viata independenta!”

In “Morometii”, Marin Preda analizeaza procesul istoric al destramarii celei mai vechi clase sociale romanesti, a satului traditional, lume organica, siesi suficienta, purtatoare a unei civilizatii milenare, dar ajunsa intr-un ceas de crepuscul. Criza satului arhaic se reflecta in chiar constiinta celor care il reprezinta, in asa fel incit substanta romanului va deveni tragedia unei umanitati pe cale de disparitie. Legile implacabile ale istoriei vor juca acum roluI acelui "fatum” clasic, pentru ca interventia istoriei in universul considerat anistoric al satului traditional va duce nu numai la modifiearea structurii lui, la degradarea elementelor arhaice, ci si la transformarea si chiar disparitia vechilor institutii rurale, a unor relatii si conventii sociale, a unui cod etic si a unei filozofii.

Procesul acesta este profund dramatic, pentru ca cei care nu vor voi sau nu vor putea sa se adapteze vor sta sub condamnarea istoriei. Sub acest aspect, Ilie Moromete este un personaj exponential, al carui destin exprima moartea unei lumi si nasterea alteia, iar prin profunzimea spiritualitatii sale este un personaj monumental.

Vocatia realista a prozei Iui Marin Preda isi gaseste in Morometii o confirmare de inalta tinuta artistica. Scriitorul realizeaza aici una dintre cele mai verosimile imagini literare a satului romanesc printr-o observatie rece, obiectiva, aproape dura, a dramelor obscure, dar profunde, care insotese trecerea unei categorii sociale spre alte forme de existenta. Ca si Rebreanu, umple si el albia vietii rurale pâna la refuz, tinzând sa o zugraveasca in datele ei calendaristice, universale. Muncile agricole, mai ales secerisul si treierisul, au sansa unui pictor remarcabil, care stie sa-si dozeze culorile si nuantele in tablouri de-o mare autenticitate si poezie. In acelasi timp, privirea scriitorului se indreapta si asupra acelor obiceiuri si traditii populare care tradeaza o realitate spirituala mai adânca. Inmormântarea, parastasul, forme vechi de ritual, ca spalatul picioarelor de Rusalii si calusul, jocul baietilor pe câmp cu bobicul, intâlnirile nocturne ale tinerilor tarani, hora, atitudinile curente ale sotilor in familie etc. sunt infatisate când ironic, când cu o evidenta nota lirica, dar permanent cu grija de a reliefa specificul unui rnod de existenta. Sub acest aspect, capitolul despre moartea lui Moromete este tot ce s-a scris mai tulburator in literatura romana despre moartea unui barbat.

Asezat in descendenta atit de bogata a literaturii romane de inspiratie rurala, romanul Morometii aduce elemente de o neta originalitate: propune un univers satesc autonom, fara ecouri din Slavici, Creanga, Sadoveanu sau Rebreanu; impune alaturi de taranul acestora un alt tip de taran, perfect independent si de egala viabilitate artistica, cu un comportament si o problematica specifice; da prozei taranesti o dimensiune psihologica neasteptat de profunda; consolideaza orientarea realista si stilul adecvat, anticalofil, al lui Rebreanu.

Ca si marele scriitor ardelean, Marin Preda crede ca forta creatoare a literaturii, mai ales a prozei, se revarsa dincolo de formele de expresie, ca ea se evidentiaza intâi prin ce spune si apoi prin cum spune si ca sansa literaturii noastre de a interesa si pe altii este ca, descoperind expresiile purtatoare de farmec ale specificului national, sa fie totusi covârsite de continut, si acest continut sa-si caute astfel nestingherit drumul spre universalitate (Circuitul universal, din vol. Imposibila intoarcere).

In conduita lui stilistica, Marin Preda este un prozator care se supune obiectului, temei, personajului. Singura lui grija este sa fie exact, sacrificindu-si o eventuala dragoste pentru scrisul frumos, refuzând mestesugul stilistic. Cuvintele au o valoare functionala, ele trebuie doar sa comunice cu precizie intentia scriitorului. Stilul acesta nu este insa lipsit de expresivitate si de farmec. Cea mai mare calitate a lui este limpezimea. In ciuda unei sintaxe complicate, care topeste intr-o singura fraza exprimarea directa si cea indirecta, gândul scriitorului si gândul personajului, dialogul si evocarea, proza lui Marin Preda are o transparenta exceptionala. Sensul iese la iveala cu toate nuantele sale, nu e niciodata obscur, in schimb e profund si incarcat de sugestii misterioase, ca si cum tainele lumii n-ar incapea niciodata pe deplin in cuvinte.

Iata un scurt fragment exemplificator din capitolul in care Moromete este prezentat pentru ultima oara in mod direct de autor:

“Apa se scurgea la vale cântind si de sus cpntinua sa toarne fara oprire. Moromete ridica fruntea si se uita si ceea ce vazu il facu sa-si dea palaria pe ceafa de admiratie. Santul cel mare, comun tuturor gradinilor de pe-acolo, dadea peste mal de-atâta apa si daca n-ar fi curs cu repeziciune spre o directie a ei care ducea spre râu, te-ai fi putut teme ca daca ploaia nu se va opri curând, va ineca satul. Lipsind atâta vreme din pridvor, Ilinca se nelinisti cea dintâi de tatal ei si iesi dupa ei cu un sac in cap. Când il vazu eu sapa in mâna si ud de sus pâna jos incepu sa strige la el sa se intoarca numaidecât in casa, nu-si dadea seama ca putea sa raceasca si sa moara? Dar Moromete parca nici nu auzea si zadarnic fata se apropie si-1 trase de mâna, fugi de-aici, o goni el, nu vezi ca e ploaie calda, dar asa calda, cum era, fata si incepuse sa. clantane din dinti. Se intoarse in casa si curând iesira, si celelalte surori si incepura si ele sa strige spre gradina, tata, vin incoace, insa fara ca el sa le asculte, conducând mai departe torentele de apa, facându-le loc cu sapa si continuând linistit si neturburat sa vorbeasca, prizonier parca fara scapare al elementelor, si al lui insusi...”

Morfologic, textul e dominat de verbe, ceea ce tradeaza caracterul narativ al stilului. Verbele intra intr-un joc subtil de relatii temporale - prezentul, perfectul simplu, imperfectul - care ingaduie individualizarea si identificarea mai multor actiuni simultane. Aparitia celor trei gerunzii din final nu este nici ea lipsita de semnificatie, gerunziul fiind modul unei actiuni in desfasurare, fara referire precisa la momentul vorbirii, si cum verbele conducând, facând, continuând se refera la Moromete, acesta pare parca pentru totdeauna prins intr-o actiune fara durata, ceea ce este in perfect consens cu ideea de baza a fragmentului.

Sintactic, textul e dominat de subordonate. Actiunea principala intra in relatii multiple si complexe, uneori foarte subtile, care arata ca lucrurile nu sunt limpezi daca le lipseste raportarea cuvenita. Sintaxa aceasta ajuta o gândire de tip analitic dispusa sa epuizeze toate nuantele, dar sa nu se impiedice de prea multe conventii gramaticale. De aceea, frazele cuprind adesea propozitii care apartin unor planuri de expresie complet diferite, cum ar fi planul naratorului si al vorbirii directe a personajului, fara sa se marcheze prin mijloace gramaticale sau prin semne de punctuatie trecerea de la un plan la altul. In ultimele doua fraze din textul citat se produce o fuziune neobisnuita in limba scrisa, obisnuita in schimb in vorbire, unde trecerea e anuntata de ton, ceea ce arata caracterul oral al stilului. Oralitatea nu este insa produsul mecanic al copierii limbajului taranesc, Marin Preda nu e deloc un naturalist, in ciuda unor cruditati verbale. El prelucreaza, stilizeaza vorbirea taraneasca, urmarind un efect artistic, asa cum la rândul lor facusera cândva Creanga si mai ales Caragiale, adevaratul inaintas in comedia cuvintului al lui Marin Preda.

Dupa modul de constructie sintactica a frazelor, stilul lui Preda e intrucâtva diferit in cele doua volume: Primul se caracterizeaza printr-o folosire mai accentuata a stilului indirect liber, precum si printr-o tehnica normala de imbinare a stilului direct cu cel indirect; normala, in sensul folosirii tuturor procedeelor gramaticale care indica trecerea de la un stil la altul; In volumul al doilea domina stilul direct al autorului care, topind in fluxul sau - ca in exemplul citat - toate celelalte forme, de exprimare, da gândirii o coerenta si o fluenta remarcabile.

In sfirsit, din punct de vedere stilistic, textul e alb, lipsit de podoabe. Cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu si numai arareori capata si un sens figurat, dar atunci ele produc fie un vag ecou liric intr-o proza total antilirica, ca in constructia "apa se scurgea la vale cântând", fie o reverberatie misterioasa a ideii, ca in constructia "prizonier parca fara scapare al elementelor si al lui insusi", metafora care inchide simbolic istoria unui destin prins parca intr-un cerc al fatalitatii.

Arta literara a lui Marin Preda este complexa. El stapâneste nu numai frazele, ci si stiinta organizarii epice, in care distributia episoadelor, a faptelor, si intâmplarilor urmareste un inteles, si acompaniaza drumul secret al cartii. Fluxul epic nu este stingherit de nimic. Portretul, descrierea, aluzia, anecdota, analiza, completarile, oricât de minutioase, nu opresc in nici un fel miscarea narativa, care ca singura comunica o impresie covârsitoare de viata.

Din acest punct de vedere, iritarea cu care scriitorul respinge calificaticul de "analist" si "proza analitica" se justifica. Principalele lui procedee artistice, viziunea scenica; dialogul, vorbirea aluziva, textul si subtextul ironic, parafraza neologistica, micro-eseul analitic, pauzele si diferentele de ritm, simtul comic si simtul tragic, imbinarea stilului direct si indirect etc. sunt subordonate unor calitati narative si portretistice deosebite. Vocatia fundamentala a lui Marin Preda este cea de povestitor.

basme si subiecte pentru bac

BALTAGUL
de Mihail Sadoveanu

CAP. I

Dumnezeu, dupa dupa ce a alcatuit lumea a dat fiecarui neam cate un semn speific care sa ii deosebeasca de ceilalti.

Dupa ce a procedat astfel cu aproape toate popoarele, au venit la sfarsit si muntenii carora Dumnezeu nu avea ce sa le mai ofere si astfel le-a dat o inima usoara sa se bucure de ceea ce este al lor si femei frumoase si iubete.

Aceasta era povestea pe care o spunea Nechifor Lipan cel mai des. Acesta era plecat de mult timp si sotia sa, Vitoria Lipan, era foarte ingrijorata. Langa ea acum nu mai era decat cei doi copii cu care a ramas din cei sapte pe care i-a avut si din acestia doi unul era plecat.

Cel plecat era Gheorghita care s-a dus cu oile la iernat pe valea Jijiei. Acesta nu stia ca tatal lui inca nu s-a intors si de aceea a trimis o scrisoare acasa in spunea ca il asteapta pe Nechifor cu paralele.

CAP. II

Vitoria afla de la Mitrea ca vremea incepe sa se strice, inca un motiv pentru care sa se ingrijoreze deoarece Nechifor inca nu s-a intors si iarna batea la usa.

CAP. III

Vitoria pleaca la biserica, la parintele Daniil Milies, unde incearca sa gaseasca alinare.

Aceasta ii povesteste preotului de ce este nelinistita, ii povesteste visul pe care l-a avut, insa preotul o asigura ca totul e bine si nu are de ce sa-si faca griji.

In final Vitoria il roaga pe parinte sa-i scrie o scrisoare fiului ei Gheorghita. In scrisoare ii spune sa se intoarca acasa si il anunta ca inca nu a primit nici o veste de la Nechifor.

CAP. IV

Vitoria se duce si la baba Maranda, vrajitoarea satului, incercand sa afle niste raspunsuri.

Maranda ii spune Vitorie ca poate Nechifor a plecat cu alta femeie, ii ghiceste in carti, dar afla numai lucruri rele despre el si Vitoria nu vrea sa creada nimic din ceea ce ii spune vrajitoarea.

CAP. V

Gheorghita se intoarce de la apa Jijiei acasa unde este primit de mama lui cu mancare proaspata, cu rachiu si cu pupaturi.

Vitoria il anunta pe Gheorghita ca trebuie sa mearga dupa tatal sau deoarece inca nu s-a intors.

Gheorghita se pregateste de plecare si scoate din grajd doi cai puternici si frumosi pe care ii ingrijeste si ii pregateste de drum.

A doua zi dimineata, Vitoria si fiul ei pleaca spre spre apa Bistritei, pentru al intalni pe staretul manastirii. Povestindu-i si acestuia intmplarea, o sfatuieste sa se duca la Piatra-Neamt si sa anunte autoritatile de disparitia lui Nechifor.

CAP. VI

In ziua urmatoare cei doi au plecat la Piatra-Neamt, la prefect. Acesta a pus-o pe Vitoria sa depuna plangere, dar pentru aceasta ar fi trebui sa plateasca. Ea s-a razgandit si nu a vrut sa ii mai scrie jalbarul plangerea, dupa care s-a dus la parintele Daniil Milies in sat pentru ca el stia de toate.

Acesta i-a scris plangerea desi Vitoria nu avea incredere in autoritati si s-a hotarat sa plece singura la Dorna in cautarea sotului ei Nechifor Lipan. Ea nu vroia sa plece singura pentru ca avea nevoie de un barbat langa ea si asa s-a hotarat sa-l i-a si pe Gheorghita. Casa nu putea sa o lase pe mana lui Minodora si astfel s-a gandit ca ar fi bine daca ar duce-o pe ea la o matusa la manastirea Varaticului.

Asa a si facut. In zorii zilei urmatoare au plecat cu fata la sora mamei lui Vitoria, unde avea sa stea pana cand se vor intoarce cei doi acasa.

CAP. VII

Parintele Danila tine o slujba in numele lui Vitoria si a lui Gheorghita pentru a le fi calatoria usoara.

Vitoria vorbeste cu Mitrea pentru a lasa casa si animalele in grija lui pentru ca are mare incredere in el.

La ea vin doi negustori pentru a le vinde pieile de miel, burdufurile de branza si branza afumata pe care o mai avea pentru a pleca la drum cu banii de care aveau nevoie.

In dimineata zilei de 10 martie, munteanca si feciorul ei erau gata de plecare. Acestia au luat cu ei si baltagul pe care l-a facut fierarul si pusca pe care a cumparat-o Nechifor. Mai intai au trecut pe la parintele Danila apoi pe la domnul Iordan pentru ai cere rachiu.

CAP. VIII

Vitoria si Gheorghita au plecat la drum impreuna cu cei doi negustori David si Iordan, impreuna cu care vor calatori pana la Calugareni.

Acestia fac primul popas la Bicaz, la hanul domnului Donea de la care afla ca Nechifor Lipan a trecut pe acolo.

A doua zi dimineata cei patru au plecat la drum, urmatoarea oprire facand-o la Calugareni, la casa domnului David. Calatori au fost primiti de sotia acestuia unde au stat peste noapte.

In dimineata zilei urmatoare Vitoria si Gheorghita au plecat spre Farcasa. Acolo cand au ajuns in dreptul bisericii au hotarat sa se opreasca pentru a se odihni.

CAP. IX

In Farcasa Vitoria si Gheorghita au asistat la judecarea a doi oameni care au luat banii celor care jucau jocul lor de noroc.

Acolo in multime Vitoria a intrat in vorba cu un mos cam

baut care i-a poftit sa poposeasca la el si sa le potcoveasca cai. Sotia lui mos Pricop, baba Dochia, le-a oferit de mancare lor si cailor. Vitoria a aflat de la mos Pricop ca Nechifor a trecut pe acolo astatoamna ca sa-si potcoveasca calul.

CAP. X

Vitoria pleca mai departe spre Vatra Dornei, insa mai intai s-a oprit la Borca la un botez, apoi la o nunta la Cruci.

In cele din urma a ajuns la Vatra Dornei. Acolo s-au dus la o cancelarie unde a aflat ca Nechifor a cumparat trei sute de oi de la Gheorghe Andamachi si Vasile Ursachi. Vitoria a incercat sa stoarca mai multe informatii de la batranel, dar tot ce a putut afla a fost unde s-au dus cu oile.

CAP. XI

Afland acestea Vitoria a plecat pe urmele celor trei calareti. Ea a dat de urma lor prin crasmele pe la care a trecut. A aflat ca acestia au trecut prin Brosteni si au luat-o spre gura Negrei spre Bistrita. Vitoria le-a dat de urma si in crasma mare din Borca.

In satul Sabasa a facut un popas. Mai departe a plecat impreuna cu calauza pe care si-a luat-o, feciorul crasmarului din sat. Acesta i-a dus pana la crasma domnului Iorgu Vasiliu. De la domnul Vasiliu a aflat ca turma de oi care a ajuns acolo era insotita de numai doi calareti si dupa descrierea dansului nici unul dintre ei nu era Nechifor Lipan. Domnul Vasiliu si-a amintit numele unuia dintre ei care era Calistrat Bogza. Acum Vitoria trebuia sa-si caute sotul intre Sabasa si Suha caci aici i-a pierdut urma.

CAP. XII

Vitoria a aflat si numele celui de-al doilea calaret de la sotia domnului Iorgu Vasiliu. Acesta era Ilie Cutui, prietenul lui Calistrat Bogza care amandoi locuiau aproape in Doi Meri.

Sotia domnului Vasiliu a sfatuit-o ca este mai bine daca i-ar chema la primarie petru a le pune intrebari. Vitoria l-a trimis pe Gheorghita sa-I cheme pe acestia la primarie unde s-au intalnit cu Vitoria. A incercat sa afle mai multe de la ei despre Nechifor Lipan, dar in ciuda eforturilor nu a aflat nimic nou.

Vitoria si cu fiul ei au cobarat din nou la Sabasa unde au poposit la alti prieteni, la domnul Toma. Cu ajutorul acestuia Vitoria a gasit cainele de nadejde a lui Lipan in curtea unui localnic.

CAP. XIII

Vitoria si Gheorghita au luat cainele si au urcat inapoi la Suha la Iorgu Vasiliu. Sotia acestuia i-a spus ca sotiile lui Ilie Cutui si Calistrat Bogza au venit la ea sa o intrebe de ce tot vorbeste lumea in sat de barbatii lor si Vitoria s-a hotarat sa se duca sa le ceara scuze acestora.

In timp ce mergeau cainele a inceput sa se agite si sa latre la cai. A coborat intr-o rapa urmat de Gheorghita. Imediat a venit si Vitoria pentru a vedea ce a gasit cainele. Dintro data Vitoria a inceput sa planga. A gasit osemintele lui Nechifor pe care le-a recunoscut dupa haine si dupa lucrurile pe care le avea langa el. Nu departe era si calul mort.

CAP. XIV

Vitoria a plecat in Sabasa si l-a lasat pe Gheprghita sa pazeasca mortul si lumanarea de langa el.

Spre seara Vitoria s-a intors cuToma, subprefectul satului si un strajer. Prefectul i-a pus multe intrebari Vitoriei pentru aflarea faptasului, iar principalii suspecti sunt dupa parerea subprefectului Bogza si Cutui.

CAP. XV

Subprefectul s-a dus acasa la Bogza si Cutui impreuna cu Vitoria. Subprefectul i-a bombardat cu intrebari despre crima insa nu a scos nimic de la ei. Vitoria i-a invitat la inmormantare pe cei doi pentru a continua intrebarile.

Vitoria a luat osemintele sotului sau si le-a lus cu grija I sicriu dupa care a plecat spre locul de veci intr-o trasura rumos impodobita trasa de doi boi.

CAP. XVI

La pomenire au venit titi invitatii inclusuv cei doi din Doi Meri. Vitoria a inceput sa povesteasca ce s-a intamplat in acea seara.

Bogza si-a iesit din fire si a sarit asupra lui Gheorghita. Acesta l-a lovit cu baltagul si inainte de moarte a recunoscut motivul crimei: luarea oilor. Dupa aceasta si-a recunoscut fapta si Ilie Cutui care a fost arestat de jandarmi.

Mancare de masline cu carne de porc

Mancarica de masline este tot din categoria amintirilor mele din copilarie. Mama facea mancarica de masline destul de des cand eram mica, insa nu a mai facut de ani buni. Si eu, din cand in cand, imi mai aduceam aminte ce buna era mancarica de masline a mamei, insa niciodata nu ma batea gandul sa o gatesc.

Dar de curand, intr-o discutie cu iubitul meu, despre ce mancaruri n-am mai gatit pana acum si am avea pofta, am lansat eu ideea mancarii de masline. El nu stia despre ce e vorba, pentru ca nu mai mancase pana acum. Si asa am pornit noi la supermarket sa luam ingrediente si sa pregatim "bunatatea".
Am folosit:

300-400 g carne de porc, 400 g masline, 1 ceapa, 300 g sos de rosii (bulion), patrunjel, condimente pt porc, piper, sare, oregano, foi de dafin, lamaie.

Am taiat carnea de porc in cubulete mici si am pus-o la calit.
La fel am procedat si cu ceapa.

Cand s-au calit bine am adaugat un pahar de apa (150 ml) si am lasat 10 minute sa fiarba innabusit. Apoi am pus maslinele, sosul de rosii, condimentele, foile de dafin.

Am mai adaugat inca un pahar de apa (tot 150 ml) si am lasat pe foc 20-25 min. La final am pus patrunjelul tocat marunt.

Am servit cu lamaie. Are o aroma aparte!

accident cu morti dela faurei

Camion plin cu butelii răsturnat în apropiere de Bărăganul

Sâmbătă, 18 August 2012 | Alina MIHAI | 1 Comentarii

Trimite Prin: Twitter Facebook Email

Camion plin cu butelii răsturnat în apropiere de Bărăganul

* în urma accidentului, conducătorul auto a fost prins sub cabină şi a murit pe loc, iar alţi doi pasageri au ajuns la spital * se pare că şoferul a prins sub roţi o bucată de pe marginea drumului asfaltat şi a intrat în balans * întrucât camionul era plin cu butelii de aragaz şi exista pericolul unei explozii, la faţa locului s-au deplasat şi echipaje ale ISU *

Un camion încărcat cu butelii de aragaz s-a răsturnat în apropiere de localitatea Bărăganul. Bărbatul aflat la volan, care avea în jur de 50 de ani, a căzut sub cabină şi a murit strivit de autotren. Alţi doi pasageri au fost răniţi şi au ajuns la spital. Întrucât camionul era plin cu butelii de aragaz şi exista pericolul unei explozii, la faţa locului s-au deplasat imediat echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila.

Evenimentul rutier s-a produs ieri, în jurul orei 14.45, pe Drumul European 584 (Brăila - Slobozia). Camionul, înmatriculat în Brăila, venea dinspre localitatea Iazu, judeţul Ialomiţa, şi se îndrepta către Brăila. În apropiere de Bărăganul, camionul plin cu 208 butelii, jumătate pline şi jumătate goale, s-a răsturnat, bărbatul aflat la volan ajungând chiar sub cabină, ceea ce i-a fost fatal. Alţi doi pasageri, cu vârste între 35 şi 40 de ani, care au suferit leziuni în zona picioarelor, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale. După cum ne-a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, din primele cercetări efectuate, se pare că şoferul a prins sub roţi o bucată din acostamentul drumului asfaltat, a intrat în balans şi nu a mai putut stăpâni volanul. Autotrenul s-a răsturnat în afara părţii carosabile, astfel că drumul nu a fost blocat, fiind delimitat doar locul accidentului. Două echipaje de la ISU Brăila au mers la faţa locului şi au avut avut grijă ca situaţia să fie sub control şi să nu existe pericol de explozie. "La faţa locului s-au deplasat două echipaje, o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj de descarcerare. Am acţionat pentru descarcerarea şoferului, care era decedat, şi pentru evacuarea buteliilor, în primă fază, acestea fiind depozitate într-o zonă de siguranţă. După repunerea pe roţi a camionului, au fost scoase şi celelalte butelii şi transportate cu o maşină specială. Pericol de explozie a existat doar la început, apoi nu a mai fost", a precizat maior Cristian Ion , prim adjunct al şefului ISU Brăila

domingo, 12 de agosto de 2012

cele mai frumoase rozatoare

lerie foto)

Meteorologii anunta pentru urmatoarele zile ger si caderi masive de zapada. Un moment numai bun, zicem noi, sa ne gandim la... fluturi.
De ce sa ne lasam coplesiti de frigul de afara si de depresie? Iarna vine, mai pleaca, se mai intoarce, dar pana la urma se duce de tot, cedand locul primaverii.

Va invitam sa va scuturati de zapada de pe umeri si sa va imaginati ca va aflati intr-o poiana insorita iar prin dreptul vostru trece in zbor o mica minunatie precum cele de mai jos.

O reverie marca oddee.com.

Fluturele transparent

Fluturele Greta Oto are aripile transparente, venele facandu-le sa apara precum sticla colorata. Aria sa de raspandire se intinde din America Centrala pana in Mexic.

Fluturele "Frunze uscate"

Si cu aripile deschise arata stralucitor, dar cand si le strange, Kallima Inachus pare o pereche de frunze moarte. Traieste in padurile din Noua Guinee, sudul Asiei, Madagascar si India.

Fluturele "88"

Diaethria neglecta si-a primit numele de "88" din cauza desenului ciudat de pe aripile sale. Poate fi zarit mai mult in Brazilia.

Fluturele "Bufnita uriasa"

Sunt circa 20 de specii de fluture tip "bufnita", numite asa din cauza "ochilor" desenati pe aripi. Traiesc in padurile din Mexic, America Centrala si de Sud.

Acesti fluturi sunt foarte mari, atingand cu aripile deschise pana la 20 de centimetri. Din cauza dimensiunilor nu pot zbura mai departe de cativa metri, motiv pentru care sunt capturati repede de pradatori.

Fluturele "Queen Alexandra Birdwing"

Fluturele urias Queen Alexandra Birdwing este cel mai mare din lume, anvergura aripilor ajungand pana la 30 de centimetri. Este raspandit in nordul tinuturilor din Papua Noua Guinee. Larvele sale sunt toxice pentru pradatori.

Fluturele de Smarald

Papilio palinurus traieste in special in sud-estul Asiei si este unul dintre putinii fluturi de culoare verde. Are mai multe subspecii raspandite in special in Borneo Burma, Indonezia si Filipine.

Fluturele "Zebra"

Cu aripi lungi si negre strabatute de linii galbene, subtiri, Heliconius charitonius ne aminteste de jocul liniilor specific zebrelor. Are arii largi de raspandire. In 1996 a fost desemnat ... fluturele oficial al statului american Florida.

Fluturele Morpho alb

Pare un desen in carbune. Are aripile de un alb stralucitor iar liniile sunt negre-maronii. Este raspandit in America Centrala si Indiile de Vest.

Fluturele "Paun"

"Junionia almana" este intitulat fluturele paun pentru "ochii" sai aprins colorati impregnati pe aripi, care amintesc de tiparul penelor de paun.

Fluturele alb de padure

Este una dintre cele mai delicate specii de fluturi. Are aripile pufoase, ca de catifea.

Fluturele "Marele mormon"

Papilio memnon este raspandit in special in sudul Asiei. Femela are calitati mimetice, integrandu-se cu mare usurinta in peisaj.